În urme ne-mplinite
v-ascudeți trena vieții,
vă doare prelungirea,
vă doare-ngenunchierea,
zburați
precum cocorii
ce-și caută aflarea
și-și strigă întristarea
că nu sunt
lângă stol.
Sunteți
haine ce merg
până-n capăt de drum,
legați de umbre moarte,
vă vreți uniți
pe veci,
oftați-vă trăitul,
căci drumul e calvar,
n-aveți curaj de zbor,
aveți aripi de lemn.
Sunt
haine care stau
pe umeraș de suflet,
își caută în suflet
sufletul lor pierdut,
nu au
curaj să spere,
nu vor
să-și știe zborul,
sunt haine atârnate pe suflete-adormite.
Trupul e doar haina care îmbracă sufletul.
Nu purta haine prea strâmte, dar nici prea largi.
Silvia Urlih 30.08.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu