duminică, 16 septembrie 2018

AM MAI PĂȘIT PE O CĂRARE - Silvia Urlih


A mai trecut
un soare
peste zi,
a mai trecut
o lună
peste noapte,
a mai trecut un an
peste peste câmpii,
și-au mai îmbătrânit
cuvintele în șoapte.

A mai trecut
un nor
peste un cer,
a mai trecut
o rază
peste floare,
a mai trecut un pas
printr-un pășit stingher,
și n-a simțit
cum spinul încă-l doare.

A mai trecut
un pom
peste pădure,
a mai trecut un ram
peste tăceri,
a mai trecut un gând
fără secure,
și-am mai trecut
și eu
peste dureri.

A mai trecut
o zi
peste un soare,
a mai trecut
o noapte
peste lună,
a mai trecut un pas
peste cărare,
și mi-a lăsat în urmă o…
arvună.

Am mai pășit pe o cărare
pe care
nu o cunosc.
Ce va fi
la capătul ei ?
Silvia Urlih 16.09.2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu