Afară plouă
cu toamne albastre
în noapte,
în mine plouă
cu raze de soare râzând,
afară plouă
cu cântece
spuse în șoapte,
în mine plouă
cu gânduri
ce pier
rând pe rând.
Afară-i toamnă,
în mine
e vară-nsorită,
afară plouă
cu frunze spălate-n absint,
în mine plouă
cu anii
ce-mi spun
că-s sortită
să-mi chem depărtarea
să-mi fie alint.
Afară-i toamnă și plouă cu brumă pe flori,
în mine-i soare ce arde cu lacrimi de rouă,
afară-i toamnă da-mi pare că suntem surori,
afară-i toamnă, da-n mine e soare și plouă.
Silvia Urlih 27.09.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu