În
legănări târziii din noapte,
timpul alunecă
uşor,
mă-mbrățișez
cu depărtarea
ce-a
coborât ușor
în mine,
în
galben spic mă înfășor
să-i fiu
izvorul
din
izvor,
cu vara
mea negociez
și-mi
spun:
de mine
nu îmi e rușine.
Mai am
priviri
țesute-n neguri,
mai am
și
cețuri în priviri
mai am
și toamne-nrourate
dar am
și primăveri în gând,
am și
tăceri nespuse-odată,
am și
trăiri în netrăiri,
mai am
și vorbe nerostite
înmormântate
în
pământ.
În
legănări târzii din noapte,
simt brațul
tău
cum
mă-nconjoară,
necunoscută
mi-e privirea,
necunoscut
îmi e sărutul,
iubirea
ce mi-ai da-o-n seară,
mi-ar
fi ofrandă,
sau
povară,
iubirea
ta mi-ar fi mormânt
ce m-ar
lega
cu infinitul.
Silvia Urlih 29.09.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu