Se-ntorc copacii
fără brațe,
se-ntorc
cu mâinile tăiate,
se smulg
din gândurile zilei
aruncă merele în pârg
zidesc
în trunchiul alb al nopții
cu degetele amputate
râuri de vise-ndoliate
la pieptul roșului amurg.
Din piatra lumii sfărâmate
copaci-și plâng
doinind nesomnul
se culcă triști
pe arcul serii
imploră iarba
din priviri
se luptă-n ploile nebune
cu vânt turbat
își cheamă somnul
își țes
cu pânze de azur
pe albul zilei
adormiri.
Silvia Bya Urlih 08.02.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu