Tu ai intrat în toamna mea
îngenunchind în prag,
din primăveri
mi-ai împletit
inelul de mireasă,
cu lacrimi
mi-ai deschis al vieții sarcofag
și m-ai luat cu tine
spre mine...
spre acasă.
Zăpada se apleacă
sub tălpile ce-mi ard,
rămân în urma lor
cenușile-n pahar,
cu palmele
arzând
mă sprijin de hazard
și te primesc în vis
cu visul
ce mi-i dar.
Cu sufletu-n izvor pășesc
spre dimineață,
cu inima
ce ninge pe rug
m-aprind și eu,
iubirea-ncet mă spală
și-mi spune că în viață
sunt eu
ești tu
și bunul Dumnezeu.
Silvia Urlih 25.02.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu