Când nu eram
avem pe umeri
fluturi sfinți
în gând mi-au fost
cu mine
lângă mine
dar anii au trecut iar fluturii
sunt munți
ce mi-au umplut fântâna
cu suspine.
Cu munți stâncoși
pe umerii mei calzi
am alergat pe mare
în albele câmpii
când am căzut
m-am agățat de brazi
pe fruntea lor
s-adoarmă
zilele târzii.
În barca ancorată
cu fir
de borangic
mi-am legănat pustiul
din privire
l-am semănat apoi
în cuibul unui spic
să înflorească–n el
o nouă amintire.
Silvia Urlih 12.02.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu