Lanțuri grele de mătasă
curg
prin soare peste noi,
ne trezesc cu munți de stele
și ne-mbracă în uitare,
ne acoperă cu lacrimi
să ne spele
pe-amândoi
de cenușa ofilită
ce-am lăsat-o la altare.
Lanțuri de mătasă-albastră
prin artere
se-mpletesc,
inimile ni le fură
și le schimbă între ele,
trupurile ni le scaldă
în viu sânge-mpărătesc,
aripile le sudează
cu iubire
în inele.
Lanț cu lanț se-nlănțuiește
și ne-nlănțuie-n iubire,
za cu za înmărmurește
și-n cleștar
ne împreună,
două rădăcini uscate
se trezesc din asfințire,
pasul
și-l unesc în umbră,
umbrele
și le-ncunună.
Silvia Urlih 27.02.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu