Cu ochiul prins în floare
mă dezmierzi ,
de trunchiul tău
mă legi
liană înverzită,
mi-alungi apusul
din veștede amiezi
și mă trezești
din frunza vestejită.
Pădurea ta mi-o legeni
sub picioare,
sub tălpi
îmi crești izvoare
de lumină,
cununi de zâmbet
îmi aprinzi
în pletele de soare,
icoană când mă faci
în timpul ce-o să vină.
În brațe-s sunt un flutur
cu o uitată-aripă,
tu îmi oferi un umăr
pe trunchiul tău
bătrân,
din crengi mi-ai făcut pat
să-mi ostoiesc o clipă
timpul din timp
cu mine
în mâine să rămân.
Silvia Urlih 26.02.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu