Cu chipul tău
încărunțit în piatră,
ai stins lumina
din statuia mea,
mi-ai pus privirea
în jarul de pe vatră
și-ai ars zăpada
ce-n mine
mai ardea.
Ai șters cu ochii-ți nisipoși
pământul
ce mai năștea în mine o lalea,
mi-ai îngropat
în vin iubirea,
gândul
că aș putea să cresc
precum o stea.
Cu rădăcina săracă și-ofilită,
m-am ridicat
pe vântul
ce-mi spunea,
că pot urca arzând
spre ziua oferită
de mine
pentru mine
spre steaua din lalea.
Silvia Urlih 18.02.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu