Treapta
se-apleacă
sub greaua povară,
talpa
mă
frige de grâul bătut,
umbra
mă strigă,
mă
caută iară
să
mă ridice
de
unde-am
căzut.
Norii-mi
sunt paznici,
cerul
mi-e
scenă,
pământul
mă vede din
curcubeu,
eternul
mă strânge,
m-adună
în
genă
,
plămada
să-mi leg cu lumină
de
cheu.
Caut
un cer să lumin
iară ram,
caut un scaun
pentru trupu-mi
bolnav,
găsesc o oglindă
și văd
cum eram…
eram
punct minuscul,
eram
minții sclav.
Silvia Urlih 20.08.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu