Parcă-s candela ce arde
pe altarul timpului,
încrustez cu pâlpâirea
clipa care curge
lin ,
ard în flacără de gheaţă,
prizonieră-s gândului,
tolerez neomenia,
dar
mi-e gura a pelin.
Cu lumina flăcării
aprind foc
ce stă să stingă,
cartea sfântă din altar
cartea sfântă din altar
îmi e literă
de aur,
eu sunt podul spre credința celui
care vrea
s-atingă
cerul
însetat de mare,
muntele
sculptat în laur.
Mă înec în lungi ecouri
şi
mă doare
nemurirea,
rămân stea,
rămân stea,
da-mi caut cerul,
rămân nor
și plâng din nou,
plâng în șoapte mute
moartea,
lipsa crucii
și orbirea,
glas pierdut sunt printre oameni,
glas pierdut sunt printre oameni,
glas tocit,
fără ecou.
Silvia Urlih 07.08.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu