M-așteaptă florile de tei
în pomul
gândului hoinar,
tăcut,
cuvântul din cuvânt
mă cheamă-n taină din nisip,
vrea
iar din ceară să mă strâng ,
să-mi fiu lumină în altar,
templu să-mi fiu
în teiul fraged,
în mir să fierb
fără să țip.
Floarea de tei îmi pune-n brațe
petale
rupte din cuvânt,
cuvântul ei
îmi strigă-n șoaptă
să mă trezesc din amorțire,
prin scoarța teiului tomnatic
se scurge miere
din pământ,
mierea mă-mbălsămează-n smirnă,
apoi mă-mbracă
în iubire.
Pe câmpul moale-al buzelor,
miros
a dulce sărutare,
floarea de tei mi-a dat cuvântul ,
iar mierea ei
m-a îndulcit,
mă scaldă soarele pe trup,
să-mi pună aripi
sub picioare,
mă curăță de coaja vremii
și mă îndeamnă
la trăit.
Silvia Urlih 09.08.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu