FLORILE IUBIRII - Silvia Urlih

E tristă

depărtarea ta,

abrupt

ți-e dorul nesătul,

ți-s triste florile iubirii

căci

spulberate-au fost de vânt,

prăpastia se adâncește

când

omul mândru-i și fudul,

năluci şi vise se-mpreună

când

din pământ, naște pământ.

Triste-ți sunt

florile iubirii…

le-a pângărit gându-ți hoinar,

le-ai desfrunzit cu-al tău orgoliu,

cu mâna ta

le-ai aruncat,

azi

plângi

și-ți cauți alinarea în vinul acru

din pahar ,

noroiul vieții te răpune

și

din păcat cazi

în păcat.

Triste-ți sunt

florile iubirii…

nu le-ai udat,

ba le-ai cosit,

patul de flori l-ai zdrențuit,

copacul

ți–e uscat pe dealuri,

ți-ai aruncat cu faptele

visul

ce-n doi l-am făurit…

conduci

un vas fără busolă,

eu

iaht pe marea fără maluri.

Silvia Urlih 09.08.2014