Mă văd
copilul nopții,
lumină în amurg,
mă văd
copilul zilei,
dar
noapte-i împrejur,
văd
cum coboară
munții,
în
adâncimi se scurg,
văd
soarele cum
plânge îmbătrânit
și sur.
Mă vreau
veștmânt de nor îngenuncheat
în zare,
mă vreau
mărgeanul serii răpit
de un condor ,
aud
cum plânge șesul,
cum
cere îndurare,
aud
murmur de lanuri
uscate
în ulcior.
Mă văd
copila ninsă de
ani
și rătăciri,
mă vreau
mălinul alb,
sau
macul înroșit,
văd
cum înmuguresc la
tâmple
dăinuiri,
aud
cum curge timpul
prin
gându-mi mărginit.
Silvia 24.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu