Din
cer neceruit
îmi cântă universul,
din
lacrima uitată pe clapă de pian,
aud un pescăruș,
sau
poate mi-este mersul,
tot universu-mi cântă …
ce-aud
e diafan.
Să fie îngerul ce-mi strigă din ziua fără tiv?!
să fie aripa-i ce îmi alină auzul încă surd?!
să fie cor de îngeri pictați de portativ ?!
să fie universul în care, uite… zburd?!
Totul în juru-mi cântă…
pianul
m-amețește,
mă văd
înconjurată de aripi
ce planează,
sub aripă se-ascunde un duh
ce îmi șoptește,
că
îngerii ce cântă,
mi-e sufletul ce vibrează.
Silvia Urlih 20.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu