Suntem copii ce-au auzit
un glas…
un glas lor cunoscut,
Lumina Lui
ne-a îndrumat să revenim
din infinit,
sămânța Lui
ne-a germinat,
apă ne-a pus
și am crescut,
el ne-a cântat,
ne-a legănat,
noi am ales
ce-am devenit.
Suntem copii,
suntem adulți,
suntem chiar
apa de sub pod,
Râul ne-mbracă,
ne lumină,
ne dă și pâinea de pe masă,
ne pune candela-n fereastră,
pe inimă ne scrie-un cod,
ne face ziduri,
ne zidește,
ne-ajută ca să fim iar
casă.
Unii rescriu cu cifre seci
ce au citit
în a lor minte,
alții citesc
și recitesc codu-ncrustat,
de mii de ori,
unii
mai umblă în genunchi,
alții
pășesc pe oseminte,
unii se reclădesc în suflet,
dar
toți suntem alergători.
Suntem copiii ce-am venit
trimiși
de ceruri pe pământ,
Lumina Lui
și azi ne-ndrumă,
ne-nvață mersul,
e feeric,
unii
văd marea,
văd pădurea,
aud și glasul spus de vânt,
alții
se-ntreabă fără glas:
unde-i Lumina ?
E-ntuneric.
Silvia Urlih - 28.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu