Pe vânt
și
fulger care taie,
mi-s
cer din cerul cerului,
mi-s
în gheţar, ocean şi
stâncă,
născută mi-s
din ochi de flutur,
mi-s
literă în alfabet,
mi-s
șir din șirul gândului,
mi-s
parte-a muntelui arid,
zâmbetul vremii
nu
mi-l scutur.
Din ram
mi-s ramur de stejar,
ramul mănos îmi este
trup,
nu mă îndoi,
nu mă aplec,
și
nu mă schimb într-un umil,
mă rog
lumină să îmi fiu,
să-mi fie trupul matcă-n
stup,
într-un mesteacăn mă
zidesc
să nu uit
că am fost copil.
De vrei
să-mi fiu altcineva,
de vrei
trecutul să mi-l schimb,
de vrei
să nu-mi mai fiu arțar,
să-mi fiu
o salcie ce plânge,
să știi
că luna n-o să-și schimbe
în întuneric
albu-i nimb,
că vântul
îmi va fi prieten,
iar
fulgerul
nu mă va frânge.
Silvia Urlih 08.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu