VREAU ! Silvia Urlih

Mă adun din cenușă

când

cenușa mă-mbracă,

calc

cu pas viguros

peste zgura rămasă,

colbul jarului ars îl alung…

și el

pleacă,

rup cu furie viață…

și

îmi pare gustoasă.

Nu mai vreau

să trăiesc pe fărașul rușinii,

nu mai vreau

să mă-nfrupt

din nectarul amar,

vreau

să-mi fie popasul adăpost rădăcinii,

vreau

să gust fructul vieții

ce m-așteaptă-n altar.

Mă adun din țărână,

mă ridic pom în floare,

sursa vieții o simt,

mă întorc

unde-am fost,

mă întorc la izvor,

iar

izvorul mă doare,

am plătit să mă doară,

dar,

am iar adăpost.

Silvia Urlih 20.01.2015