marți, 30 iulie 2019

ÎMBRACĂ-TE INIMĂ-N VIAȚĂ ! - Silvia Urlih


Îmbracă-te inimă-n viață
și spune-mi
pe unde să calc,
arată-mi pe unde-i cărarea
ce-mi duce izvorul
spre mare,
învață-mă-n viața aceasta,
că viața nu mi-e catafalc,
îmbracă-mă înimă-n viață
și spune-mi
că viața nu doare.

Îmbracă-te inimă-n soare
și dă-mi raza lui
să m-aline,
arată-mi că soarta nu doare,
iar lacrima nu-i răul mâlos,
îmbracă-mă inimă-n viață
și leagă-mă bine de tine,
îmbracă-mă-n munți de răbdare
și fă,
iar din mine,
colos.

Îmbracă-te- inimă-n cer
iar cerul
revarsă-l pe mine,
îmbracă-mă-n stele și lună,
iar luna
s-o lași să m-adoarmă,
îmbracă-mă lună-n lumină
iar ușa
închide-mi-o bine,
închide-mă-n casa luminii
și scoală-mă-n toamna
din toamnă.
Silvia Urlih 
30.07.2019


Hai, ridică-te ! E greu, dar nu e imposibil să fii o PASĂRE PHEONIX ! - Silvia Urlih


De multe ori te-ai învinovățit pentru viața pe care ai trăit-o. De multe ori ai crezut că îți ești călăul vieții tale și că drumul pe care ai mers de cele mai multe ori, a fost alambicat. De multe ori ai crezut că doar trecutul ți-a influențat și îți influențează viața.
Nu, omule, nu ești vinovat, decât în mică măsură. Ai ales greșit pentru că așa trebuia să fie. Ai suferit, pentru că așa a fost să fie. Drumul vieții ți-a fost ca un labirint, pentru că… așa trebuia să fie. Dacă ai fi trăit doar în puf, dacă ai fi trăit sub un glob de stică și nu te-ai fi lovit de greutățile pe care viața ți le pune în cale, nu ai fi reușit să te călești.
Nu este vina ta că ai trăit într-o familie în care nu te-ai simțit ajutat, protejat sau încurajat și care te-a tratat cum nu ți-ai fi dorit. Nu este vina ta că ai fost obligat să accepți multe umilințe. Nu este vina ta că viața ți-a fost un coșmar. 
Nu este vina ta că o mare parte din viață ai trăit-o într-un mediu ostil în care nu te simțeai confortabil. Nu este vina ta că ai ales greșit în viață, sau că ai greșit. De ce ai greșit ? Pentru că vii dintr-o familie în care totul era o mare… greșeală? Părinții se certau, se băteau, sau erau alcoolici. Te băteau și te umileau. Nu erau de acord cu alegerile tale, deci, ți-au strivit personalitatea, ți-au tăiat aripile. Părinții au divorțat când tu erai mult prea mic și nu le-ai putut înțelege și accepta alegerea.
Nu este vina ta că ai devenit dur, rece, suspicios, sau reticent.
Nu este vina ta că ai frici de care abia de te mai poți detașa sau vindeca.
Nu este vina ta că ți-ai pierdut încrederea în oameni, pentru că ai fost de prea multe ori marginalizat, dezamăgit sau trădat.
Dar, ai putea avea o mare vină dacă nu te străduiești să ieși din închisoarea în care alții te-au trimis, sau în care tu însuți ai ales să stai. Te-ai închis într-o colivie din care ți-e frică să mai ieși, iar aripile… bietele tale aripi, s-au atrofiat și nu mai știu zbura.
Ești vinovat dacă nu faci în așa fel încât să evadezi . Ești vinovat dacă nu-ți cauți identitatea și personalitatea. Ești vinovat dacă nu lupți să-ți depășești limitele și condiția în care unii te-au obligat să rămâi.
Starea ta fizică, psihică, materială și spirituală, depind doar de tine. Ai fost cum ai fost, dar, acum, că ai ajuns la maturitate, este obligația și datoria ta să „te trezești” și să-ți trăiești viața așa cum îți este scris.
Ai putea avea o mare vină, dacă continui să găsești vinovați în alții, în loc să te analizezi pe tine și să găsești curajul de a te debarasa de trecut. Da, așa e, trecutul te-a influențat în mare măsură, dar, dacă continui să nu-ți vezi prezentul și, cel mai important, viitorul, ești cel mai mare dușman și vinovat al vieții tale.
Deci, analizează-ți oportunitățile și puterea de a fi un om nou, fii asumat cu viața și visurile tale și construiește din tine un om puternic care știe ce vrea de la el, de la viața lui și de la alții.
Hai, ridică-te ! E greu, dar nu e imposibil să fii o PASĂRE PHEONIX ! Nu te mai învinovăți și nu-i mai învinovăți pe alții ! Trăiește așa cum sufletul îți șoptește ! 
Durerea renașterii din propria cenușă doare, dar, doare a iubire divină, a lumină și a regăsire.
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o!”- Silvia Urlih
30.07.2019

duminică, 28 iulie 2019

Mă iert și te iert, lume! - Silvia Urlih


De multe ori am judecat. De multe ori mi-am dat cu părerea că, asta-i bine, asta nu-i bine, că ăsta face bine, că asta nu face bine ce face. De multe ori nu am înțeles de ce unele personae au ales să schimbe ceva în viața lor, sau au ales să plece din viața cuiva. De multe ori nu am înțeles de ce unii dintre parteneri au ales să mintă sau să ducă o viață dublă. Nu am înțeles și am judecat. Nu am înțeles, pentru că eu am trăit, și încă mai trăiesc conform unor principii pe care eu, (sau poate că cei din jurul meu), mi le-am creeat.
 Am judecat ca fraiera, pentru că nu știam ce anume i-a determinat pe anumiți oameni să ia anumite decizii, în anume situații. Am judecat la rece, pentru că eu nu aș fi putut face ceea ce au făcut unii sau alții.
La un moment dat, am realizat că, cine sunt eu să judec ? Cine-mi dă dreptul să judec?
 De ce mi-am judecat părinții că s-au comportat cum s-au comportat cu mine? Cine sunt eu să o judec pe profa de română ca mi-a pus 1 în teză în clasa a zecea, pentru că cică aș fi suflat unui coleg ? Cine sunt eu s-o judec că ea, acea profă mi-a schimbat soarta?  Cine sunt eu să-l judec pe fostul meu partener că s-a comportat grosolan cu mine ?
Fiecare dintre persoanele care mi-au intrat în viață, au intrat cu un scop: acela de a mă dezvolta din toate punctele de vedere. Atunci, când d-au derulat faptele, nu am înțeles. Acum, după zeci de ani, am înțeles de ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat. Acum, înțeleg de ce mi se întâmplă ce mi se întâmplă.
Eu sunt un mic punct în acest mare univers, iar cel care-i judecătorul supreme este doar Dumnezeu. El ne analizează faptele și ne lasă, sau nu, să mai picăm în păcatul alegerilor greșite.
Acum, după ani în care m-am luptat cu mine pentru a-mi înțelege alegerile, am înțeles și am decis că e vremea să mă iert și să-i iert pe cei care m-au rănit. Am ajuns la concluzia că m-au rănit, pentru că încă nu-mi învățasem lecțiile.
Acum, mă iert pentru că am judecat și m-am judecat.
Mă iert, pentru că mi-am dorit și chiar am fost o perfecționistă și le-am și cerut celorlalți să fie ca mine. Îi iert și pe cei care nu au fost la fel de perfecționișit ca și mine.
Mă iert pentru că m-am dedicat oamenilor și cu sufletul, pentru că am avut încredere în ei și am fost dezamăgit. Îi iert și pe cei care m-au rănit și dezamăgit.
Mă iert pentru că m-am oferit voluntar și necondiționat să-i ajut pe oameni și apoi „mi-am luat-o în barbă”. Îi iert și pe ei, pe cei care m-au dezamăgit, că nu am primit nici măcar un „Mulțumesc” . Am greșit că m-am oferit și nu am așteptat să mi se ceară ajutorul.
Mă iert că ani de zile m-am luptat cu mine să mă schib pentru a le face pe plac altora și nu am coștientizat că trebuie să mă accept așa cum sunt de fapt și să mă comport ca atare.
Mă iert că m-am judecat și nu am avut curajul să iau decizii la timpul potrivit. Mă iert că mi-a fost frică, ani de zile să iau decizii favorabile mie și că am acceptat să trăiesc în umilințe și compromisuri. Îi iert și pe cei care m-au determinat să fac asta.
Mă iert că zeci de ani m-am văzut urâtă și inutilă. Îi iert și pe cei care m-au determinat să mă văd așa. Acum mă văd frumoasă și cu multă încredere în mine.
Mă iert că nu m-am iubit, nu m-am apreciat și nu m-am acceptat așa cum sunt. Îi iert și pe cei care mi-au inoculate aceste sentimente.
Mă iert pentru că mereu am luptat de una singură, că am vrut să-mi demonstrez și să le demonstrez, cât de puternică, răzbătătoare și ambițioasă sunt. Îi iert și pe cei care mi-au activat aceste laturi ale caracterului meu (pentru că ei nu au fost în stare să facă nimic nici pentru ei, nici pentru mine, nici pentru noi).
Mă iert pentru greșelile făcute în trecut, dar am conștientizat că nu am adunat greșeli, ci lecții.
Oare să mă iert că am ales să trăiesc singură ? Oare să mă iert că nu mai am încredere în oameni ? Oare să mă iert că nu mai vreau să accept să fiu umilită, folosită, maltrataă fizic și emoțional ? Oare să mă iert că am suferit ca un câine alungat în pustie ?
Da, mă iert și pentru astea și îi iert și pe cei care mi-au provocat suferințele.
Da, mă iert și te iert lume ! Mă iert, pentru că am conștientizat că cel mai important pentru mine este să accept că ceea ce a fost nu mai poate fi schimbat , dar că acum,  îmi folosesc ca și lecții.
Mă iert pentru tot ceea ce nu am făcut, dar le puteam face. Mă iert pentru că v-am judecat, vă iert pentru că m-ați determinat să vă judec.
fragment din cartea „ Viața-i viață, trăiește-o !”- Silvia Urlih
28.07.2019

Din provocare-n provocare, ajungem să ne luăm „adio” de la viața asta. . - Silvia Urlih


Astăzi este azi. Ce zi a fost ieri ? Ce zi va fi mâine ? Într-un șir de zile obișnuite, (parcă toate sunt trase la indigou) , măcar una se poate deosebi radical de celelalte. Obișnuitul, dacă durează prea mult, iși pierde la un moment dat sensul.
Trec zilele ca și cum s-ar scurge apa de izvor spre ocean. Azi e 1 ianuarie, iar mâine deja iar ne pregătim de sărbătorile de iarnă.
Trec zilele dar, uite că, foarte repede, ne trecem și noi. Azi avem 18 ani și nici nu putem accepta idea că vom îmbătrâni sau că vom ieși la pensie. Mâine ne trezim că am împlinit 60 de ani și că ooopppss… primim un cupon de pensie (suma-i mare sau mică, nu mai contează). Când și cum trec anii? Când și cum mi-au trecut mie anii ? Habar nu am. Cert e că au trecut fără să-mi dau seama.
Timpul ne cam aleargă și vine o vreme în care viața te va întreba : ești mulțumit de felul în care m-ai trăit? Te regăsești în viața pe care ți-ai trăit-o ? Unde și când ai simțit că ți-ai fost una cu mine, cu viața ta ?
Viață este atuci când te regăsești (uneori după lungi căutări) și te bucuri de regăsire.
Descoperă momentul în care simți că îți aparții și că, clipa pe care o trăiești îți aparține..În clipă, poți găsi tot miracolul unei întregi vieți.
Lasă tristețea și suferința, pentru că, nimănui nu îi pasă dacă esti trist, sau dacă suferi. Lumea-i plină de trsitețe și de suferință. Oamenii sunt sătui de suferințele, tristețile, durerile și neajunsurile lor. Le este greu să  accepte un timp mai îndelungat alături de ei, pe alții cu smiorcăreli și văicăreli.
Deci, zâmbește-i vieții ! Zâmbește-le celor din anturajul tău și găsește soluții la „problemele” tale, fără a te mai văicări în dreapta sau în stânga.
Nu-i așa că ai putea să încerci să fii fericit ? Te întrebi ce-i fericirea ? De cele mai multe ori fericirea e ceea ce nu cunoaștem, e ceva ce ne dorim și spre care tânjim.
Caută și descoperă fericirea în cele mai mici și mărunte lucruri. Fericește-e chiar din faptul că ai deschis ochii și simți cum soarele că îți mângâie obrazul. Bucură-te de razele care-ți mângâie fața, bucură-te când luna te îmbracă în lumina ei.
Deci…încearcă să faci din „ziua de astăzi” o zi neobisnuită. Viața ne lansează mereu noi provocari. Ea ne provoacă, noi răspundem provocărilor și uite-așa, din provocare-n provocare nici nu realizăm că ne apropiem de apusul vieții.
Ce-ar fi să-ți lansezi o provocare pentru ziua de mâine, o provocare în care să-ți fii tu însuți, o provocare care să te fericească tocmai pentru faptul că ai reușit să-ți fii tu însuți.
Lansează-ți provocarea azi, căci, uite că deja se înserează... vine curând și peste tine noaptea vieții și s-ar putea să-ți pară rău că ai fost doar o marionetă dirijată cu sfori sau cu odgoane, de alții.
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o ! ” - Silvia Urlih
28.07.2019

CURGE-N LACRIMI DEPĂRTAREA - Silvia Urlih




Curge cerul peste mine
și mă-mbracă
în copac,
curg și stelele din soare
să mă înflorească-n
floare,
curge soarele prin mine,
mă întreabă,
dar eu tac,
tac durerile din suflet,
tac,
căci dorul rău mă doare.

Curge râul în cascade
printre lacrimi
și oftări,
curg și munții peste mine
și m-apasă,
căci mi-e dor,
curg câmpiile pe umeri,
mă îmbracă-n pom cu flori,
curge-n lacrimi depăratea,
curge-n dor
și-mi sunt
izvor.

Curg în râuri lacrimi reci
care-au fost
fără de rost,
curg cascade de-amintiri
care
mă lovesc cu flori,
curg prin mine despărțiri
și dureri care
mi-au fost,
curg prin mine flori de nuferi
să m-ascundă
printre nori.
Silvia Urlih
28.07.2019

vineri, 26 iulie 2019

Sfaturi de la o bunică modernistă - Silvia Urlih



Mă tot întreb de la o vreme încoace, cine mai suntem noi, oamenii. Unde am ajuns cu tehnologia asta avangardistă ? De fapt, unde au ajuns copiii noștri?
Avem acum, în zilele noastre, în anii 2019, tot felul de avantaje, avem apă caldă, avem mâncare din belșug, nu mai suntem hrăniți ca-n vechiul regim cu salam cu soia. Ba mai mult, am ajuns să dăm bani grei pe soia și pe alte semințe și cereale. Mulți sunt rovegani sau vegani, renunțând la mâncărurile tradiționale românești.  
Avem bani, avem și unde să-i cheltuim, avem pe ce să-i cheltuim.
Ce nu mai avem ? Nu mai avem timp pentru noi și pentru copiii noștri. Le-ați cumpărat tablete sau telefoane de ultimă generație, iar ei, stau zi lumină la taclale cu cine știe ce prieteni, cunoscuți sau nu, de pe internet.
Copii frumoși ce sunteți, ați ajuns să fiți generația care este mereu pe fugă și căutați un ceva ce nici voi nu știți. Fugiți undeva unde nu știți, căutați ce habar nu aveți că vă poate ajuta să redeveniți voi înșivă.
Ați ajuns să vă transferați viața reală în cea virtuală. Ați ajuns să confundați viața reală cu cea ireală. Habar nu mai aveți să vorbiți sau să scrieți corect gramatical. De când nu v-ați mai auzit glasul ? Vorbiți în gând, râdeți în gând, plângeți în gând, chiar și suferiți în gând. Ați ajuns niște introvertiți și niște taciturni. Să aveți prietenii ? Deja nu mai știți ce e aceea să ai un prieten real, un prieten căruia să i te poți destăinui fără teama de a nu fi înregistrat sau fără teama de a nu fi filmat și apoi postat în vreun site de socielizare. Ați ajuns să vă ascundeți și de umbra voastră.
Voi, cei din generația actuală, mai știți voi ce e aceea să fii fericit și împlinit? Oare știți voi ce e aceea iubire ? Iubirea reală, nu cea virtuală. Mai știți ce e o plimbare prin parc, sau să alergați, în picioarele goale pe iarbă ?
Ați ajuns să credeți că meritați totul, fără să oferiți nimic la schimb. Muriți ca proștii pentru un selfie , pentru niște like-uri.
Unde vă este viața, generație de aur ? Unde vă este sufletul ? Vreți muncă puțină pe bani mulți, pentru că nu ați fost învățați să aveți respect față de munca cinstită.
Aruncați banii pe fereastră, pe fel de fel de nimicuri inutile, aruncați mâncare la ghenă, fără să vă gândiți că sunt mulți cei care suferă de foame.
Vă bateți joc de apă, de gaze, de energia electrică, de hârtie, de peturi, de cadrele didactice, de bani, de munca părinților voștri, și chiar de părinții voștri. Nu știți să prețuiți munca celor care chiar muncesc, nu știți să prețuiți frumosul.
Vă certați și vă este foarte la îndemână să vă jigniți. Vă este foarte ușor să-i bateți și să-i umiliți pe cei mai timizi sau mai slabi decât voi, sau mai bine educați decât voi.
Voi, copiii zilelor noastre, voi ați fost învățați să rostiți cuvintele „MULȚUMESC”, „IARTĂ-MĂ”, „ÎMI PARE RĂU ”??? V-a spus cineva când anume ar trebui să-ți ceri scuze atunci când greșești ? V-a învățat cineva ce e bine să faceți și ce nu e bine? V-a învățat cineva cum să-I respectați pe cei de lângă voi ? Știți voi ce e acela RESPECT ? Știți să spuneți „sărut mâna” mamei sau unei alte doamne?
Măi, copii frumoși ai zilelor noastre, știți ceva ? Eu nu vă cert, nu vă judec și nu vă văd pe voi vinovați. Eu nu pe voi vă critic pentru comportamentul vostru, ci pe părinții voștri. Părinții voștri sunt vinovați. Nu vă dau suficientă atenție, nu vi se dedică afectiv atât cât ați avea voi nevoie. Își cumpără liniștea și timpul cu bani. Vă cumpără.  Nu-și alocă suficient timp pentru voi. Muncesc ca fraierii pentru niște bani care nu le pot și nu vă pot cumpăra fericirea.
Ce să învățați voi de la părinți, când ei înșiși , cum ajung acasă, (cine știe la ce oră) se refugiază în lumea on-line ??
Bunica vă dă un sfat : alegeți ce e mai bun din viața asta. Dacă nu vă place cum se comportă părinții voștri cu voi, poate că vă place cum se comportă părinții unui prieten sau al unui coleg.
Furați de la viață ce-i mai frumos și deveniți oameni reali, nu computere care pot fi manipulate de la un clic distanță.
Bunica nu vă ceartă și nici nu vă judecă, dar, nu-mi place ceea ce văd că se întâmplă cu voi și cu părinții voștri.
Cu tot dragul, bunica Silvia
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o !” - Silvia Urlih
26.07.2019

miercuri, 24 iulie 2019

Nu încerca să schimbi caracterul cuiva. Schimbă-te tu - Silvia Urlih



Mulți dintre noi ne-am străduit de-a lungul vieții, să schimbăm caracterul sau năravurile partenerului.
Mulți dintre noi am stat lângă partener, am înghițit tot felul de vorbe, am suportat tot felul de umilințe, am făcut tot felul de compromisuri, am făcut tot felul de concesii și am tot sperat că ceva se va schimba în viața noastră.
Am crezut (ca proștii) că, dacă ne dăruim, dacă facem tot posibilul ca partenerului nostru să-i fie bine, faptele noastre vor fi văzute și, în consecință, vor fi aperciate. Am sperat, în prostia noastră că ceva se va schimba la partenerul nostru. I-am tot spus partenerului că, aia nu-mi face bine, că ailaltă îmi provoacă suferință și că comortamentul său îmi provoacă suferință.
Toate chestiile astea au durat ani, poate chiar zeci de ani. Nu am conștientizat că suntem vicime ale unui manipulator. Ba mai mult, ne-am complăcut în acest rol.
Ce speram, ce ne doream ? Cât timp îi trebuie unui om să se schimbe de dragul partenerului și în numele iubirii? Cât timp poate avea răbdare unul dintre parteneri ca să se simtă confortabil în relație ?
Sunt întrebări pe care mi le-am pus zeci de ani. Acum, spre apusul vieții mele, după ce „am pierdut” cei mai frumoși ani din viața mea așteptând ca ceva să se schimbe la partener, am ajuns la o concluzie. Caracterul unui om nu se schimbă.
Răutatea și setea de răzbunare pe trecutul trăit, nu se poate vindeca, dacă nu participi la cursuri de autocunoaștere și dezvoltare personală, sau dacă nu citești cărți. Dar, chiar dacă citești și participi la cursuri, dacă creierul tău nu poate accepta că ai sechele din trecut pe care trebuie să le vindeci, totul e degeaba.
Da, totul e degeaba dacă nu conștientizezi că vii cu mari sechele din trecut.
Atunci, tu omule care tot speri într-o schimbare a partenerului, ce trebuie să faci ? Trebuie să te schimbi tu. După ce te schimbi tu, toată lumea din jurul tău se schimbă, realitatea pe care tu ai trăit-o până acum, se schimbă. Vei vedea lumea și pe partener cu alți ochi.
Și, Doamne, ce rău te vei simți când vei conștientiza că ai trăit o viață întreagă în minciună. În minciunile pe care tu însăți ți le creeai. Te-ai mințit o viață, crezând și sperând că viața ți se va schimba la un moment dat, pentru că partenerul își va schimba atitudinea față de tine. Toată viața ai sperat că te va vedea așa cum ești tu de fapt.
Toată viața ai simțit că meriți mai mult decât primești, dar n-ai avut curajul să accepți faptul că meriți mai mult. Din nefericire, totul depinde de cum interpretezi tu ceea ce trăiești. 
Cu toate astea, uită de dezamăgiri și trădări și fii încrezător. Fii recunoscător vieții pe care ai trăit-o și învață să nu-ți mai fii umilul și cerșetorul vieții tale. Cei care ne-au fost pasageri în viață, au fost de fapt niște martionete ale universului. Au intrat în viața noastră tocmai pentru a ne arăta că NOI TREBUIE SĂ NE SCHIMBĂM.
            Omule drag ! Continuă să dăruiește cât mai multă iubire cui merită și… schimbă-ți viața, schimbă-ți concepțiile vis-a-vis de viața pe care ai trăit-o și care te ține sau te-a ținut pe loc. Uită de trecut și ia atitudini pozitive începând chiar de azi.
Ca și concluzie ? Nu te strădui mai mult de… câteva luni să-ți ajuți partenerul de viață să se schimbe. Dacă nu se schimbă el/ea pentru tine, înseamnă că nu te iubește. Probabil că sunt doar interese „fizice” sau financiare. Nu aștepta zeci de ani să trăiești în umilințe, compromisuri și concesii. „Lupu-și schimbă părul, dar năravul, ba”.
Învață să iubești viața, încă din anii adolescenței ! Profită de „bunătățile” pe care viața ți le oferă.
Și, nu uita : abia după ce tu îți schimbi conceptul despre viață și despre partenerul pe care ți-l dorești, se va schimba și lumea cu care vei intra în contact.
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o !”- Silvia Urlih
24.07.2019

marți, 23 iulie 2019

Mai devreme sau mai târziu, va trebui să-i răspunzi la întrebarea: Tu, chiar mă iubesti ?- Silvia Urlih



Femeile, vor mereu ceea ce nu au. O femeie singură, care trăiește în sărăcie și mai are și ceva copii în întreținere (după divorț), vor în viața lor un bărbat care să le ajute financiar. Acest tip de femei pot sta sluș în fața bărbatului care le plătește facturile, care le ajută să-și crească copii. Vor accepta orice jigniri, manipulări emoționale, sau injurii, la care vor fi supuse. Nu vor crâcni, vor putea chiar zâmbi atunci când le doare durerea provocată de partener, doar pentru că sunt… materialiste. Au nevoie de susținere financiră și trebuie să „înghită” tot felul de măscării pe care  le face bărbatu.
Oare știu acele femei ce e aceea iubire, prețuire și respect de sine? Nu, nu vor ști, pentru că ele urmărersc doar un singur scop : avantaj material. Acele femei, trăiesc cu un singur scop: cumsă fac să-l jupoi pe ăsta de cât mai mulți bani.
Femeile care se descurcă financiar, vor în viața lor un bărbat care să le iubească, să le respecte, dar să le și arate că le iubesc.
Uuups, uite că deja trecem la un alt registru. Aceste femei, știu foarte bine ce-și doresc, pentru că, financiar, ele se descurcă foarte bine. Da, sunt singure, pentru că încă nu și-au găsit partenerul care să le dăruiască ceea ce-și doresc. Sunt singure pentru că nu-și mai doresc să fie preșul nimănui. Probabil că acum îmi vei spune : vor muri singure. Da, vor muri singure, pentru că nu mai pot suporta statutul de victimă a cuiva. Preferă să spună NU umilinței și să-și trăiască în liniște și în singurătate bătrânețile.
Omule! Unei femei care a trecut prin furcile caudine ale calvarului vieții lor, le poți dărui bijuterii, castele, sau cine știe ce vacanțe exotice. Pe aceste femei nu le mai poți cumpăra. Ele știu foarte bine ce-și doresc de la tine, bărbatule care te crezi bărbat.
Până să o cucerești, faci fel de fel de promisiuni, îi faci fel de fel de cadouri, în speranța că o poți avea în patul tău sau în bucătăria ta.
Te înșeli, omule ! Te înșeli amarnic. Femeia care știe ce-și dorește, acum, de la viață, după ce a experimentat tot felul de dezamăgiri și deziluzii, nu va mai putea să „pună botul” la … „atențiile” tale, indiferent cât de valoroase ar fi ele.  Va sta mereu cu „ochii” pe tine, pentru a observa când „calci pe bec”. Nu-și va deschide imina și sufletul în fața ta, până când nu se va convinge că tu o iubești cu adevărat și-i și arăți asta.
Da, îi poți oferi fel de fel de daruri, poți face multe pentru ca ea să se simtă …„liberă”, să nu ducă lipsă de nimic, dar, ea nu va acorda mare atenție acestor „daruri” dacă nu-i acorzi și puțin din timpul tău.
Bărbatule care te știi a fi bărbat ! Femeia care știe ce vrea de la viața ei, acum, nu are nevoie de cadouri scumpe, de case, de muncă zi lumină. Ea are nevoie de tine, de afecțiunea, de respectul tău, de iubirea ta și de puțin timp pe care să i-l acozi zilnic.
Tu crezi că o încălzește cu ceva faptul că vii acasă rupt de oboseală și adormi în fotoliu ? Cum crezi că te privește ea? Ce crezi că-și dorește de fapt ea? Pleci înainte de a se trezi ea și revii acasă după ce adoarme, de multe ori în fotoliu, așteptându-te. Ce crezi că este în mintea ei ? Ce crezi că-și dorește ea? Cum crezi că se simte ea într-o vilă „goală”, fără tine ?
Bărbatule ce-ți spui tu că ești bărbat. Nu te mai dărui atât de mult muncii, nu mai lipsi mult timp din casa voastră. Vei ajunge să fii chemat la notar sau în fața judecătorului pentru a semna un acord de divorț și te vei întreba „da de ce?” Păi, cum da ce de. De aia, pentru că nu i-ai acordat timp soției, sau iubitei. De aia.
Soția, sau iubita ta, nu are nevoie de un partener care să nu-i fie alături fizic, care pune pe primul loc munca și pe undeva prin ultimile locuri, pe ea, pe „IUBITA” ta. Ea are nevoie de un umăr pe care să-și culce capul , de un sărut sincer, de o îmbrățișare caldă. Nu are nevoie de cineva care să vină  zilnic acasă rupt de oboseală, să facă un duș și apoi să adoramă instant, după ce i se pune sub nas mâncarea pregătită cu multă dragoste.
Uiți să-i spui că o iubești, uiți să-i spui „La mulți ani” de ziua ei, sau de ziua căsătoriei voastre, uiți să-i mai aduci un fir de trandafir, sau o frunză ruptă pe furiș din pomul sub care v-ați sărutat prima dată.
Uiți să-i mai spui, sau să-i mai scrii în mesaje cuvintele de iubire pe care i le scriai la începutul relației. Nimic nu se poate compara cu cele mai blânde și mangâietoare cuvinte.
Banii tăi, lipsa ta din viața ei, pentru că ai devenit  slujbașul banilor, nu vor putea compensa atenție neîmpărtășită. Nici o avere nu o va face să rămână alături de tine, (dacă nu este materialistă).
O FEMEIE știe că sentimentele și atenția reciprocă în relație, înseamnă mult mai mult decât banii.
Mai devreme sau mai târziu, va trebui să-i răspunzi la întrebarea: Tu, chiar mă iubesti ? Ce mai simți tu de fapt pentru mine ?? Femeia care ajunge să-ți pună această întrebare, este deja cu gândul la despărțire, pentru că „i-a ajuns cuțitul la os”.
O femeie care, după experiențele trecute,  a reușit să fie puternică și sigură pe ea, ajunge să deranjeze, să te deranjeze,  tocmai pentru că știe foarte bine ce vrea. Ea nu mai poate fi manipulată nici psihic, nici emoțoiomnal, nici financiar, pentru că a experimenat deja aceste manipulări.   Ea se poate descurca și singură. Ea se bazează pe inteligența și pe puterea ei de a răzbate în viață. Ea, știe ce își dorește de la viață și nu mai poate accepta să fie tratată cu răceală, cu indiferență sau să se mai lase manipulată emoțional. 
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o !”- Silvia Urlih
23.07.2019

duminică, 21 iulie 2019

Roata vieții se învârte. Nu-ți bate joc de cel ce ți se dăruiește.- Silvia Urlih



Da, roata vieții se învârte. Acum ești sus, acum ești jos. Acum rănești, acum ești rănit. Acum faci pe cineva care nu merită, să sufere, acum suferi și tu. Eeehhh… nici chiar acum, dar , mai devreme sau mai târziu, de fapt exact atunci când crezi că îți este foarte bine, abia atunci realizezi că ți-e foarte greu și, în prostia ta, nu realizezi „de ce” ți se întâmplă tocmai ție toatea astea. Atunci când ai impresia că-ți ești în vârful vieții, pici… și pici de nu-ți mai vezi nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul. Cazi din înaltul răutății tale, de nu-ți mai simți rărunchii.
Din nefericire, cel care provoacă suferință cuiva care nu merită, are la rândul lui de suferit. Din și mai mare nefericire, suferința, durerea, nu i se arată lui însuși, ci persoanei pe care o iubește cel mai mult ( de cele mai multe ori, păcatul pică pe copii). C-așa e roata asta a răului…nimic nu rămâne nepedepsit. Și, nu trebuie să mergi pe la vrăjitoare sau pe la popi, să-ți facă și desfacă. Universul, sau divinitatea, nu lasă pe nimeni nepedepsit atunci când faci un rău intenționat, atunci când faci pe cineva să sufere.
Da, știu, toți sunteți „tari” la teorii. Puțini sunteți însă la a pune în practică ce ați învățat din teorie. Toți aveți impresia că sunteți fără de vină. Doamne… Doamne, câți sunteți cei plini de păcat, dar știți foarte bine teoria vinovăției.
Știi cât de mare este păcatul să-ți bați joc de iubirea celui ce te iubește necondiționat ? Știi cât de mult vei plăti dacă profiți de iubirea CELUI CE TE IUBEȘTE ȘI ȚI SE DĂRUIEȘTE  N E C O N D I Ț I O N A T?  Cel ce te iubește nu-și dorește mare lucru. Își dorește să-l iubești și să-i arăți acest lucru prin vorbe dar și prin fapte.(nu mă refer la fapte mărețe, ci la mângâieri, îmbrățișări).
În viață, nimic nu rămâne neplătit, tocmai de aceea îți sugerez să trăiești în așa fel încât să dăruiești din preaplinul bunătății sufletului tău.
Dragii mei, ceea ce eu am spus sau spun, nu este slogan. Este o pură realitate experimentată de mine.
Roata se învârte, dragii mei, fiecare primește ceea ce dăruiește. Mai devreme sau mai târziu, tot răul pe care îl faci, îl primești înapoi cu vârf și îndesat.
Faci bine, primești bine. Faci rău, primești rău. Atunci când poți, ajută-l pe cel aflat la necaz, pentru că, nici nu știi când acel bine pe care îl faci, ți se va întoarce înapoi. Ți-o spun eu, eu cea care am făcut mult bine în viața asta și, când nici nu m-am așteptat, binele și ajutorul mi s-a întors înzecit.
Concluzia ? Nu-ți bate joc de cel ce ți se dăruiește !
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o ! ” - Silvia Urlih
21.07.2019



sâmbătă, 20 iulie 2019

Despre conștient și inconștient - Silvia Urlih


Noi, oamenii, avem nevoie din când în când să evadăm din cotidian, să lăsăm totul deoparte și să stăm la taclale cu noi, cu noi și inconștientul nostru. Da, cu inconștientul nostru. Conștientul este ceea ce ne determină să luăm anumite decizii, ne mințim sau ne prefacem că ne-am iertat și am iertat, că ne iubim și că iubim. Când însă vine vorba de inconștient, deja e o altă „poveste”. Degeaba conștientul ne spune că ne acceptăm, dacă, inconștientul nu ne lasă să dormim nopți la rând.
Da, avem nevoie din când în când să căutăm bucățile de suflet pe care le-am lăsat pe ici pe colo, împrăștiate cine știe pe unde, dincolo de noi. Avem nevoie să ne căutăm și să facem din bucățelele de suflet un nou puzzle care să ne reîntregească sufletul. Abia după ce ne regăsim și ne reîntregim, putem să dăruim mai departe din sufletul nostru. Abia apoi putem iar să iubim omenirea și oamenii și să le dăruim din preaplinul iubirii noastre.
Sămânța, pentru a fi rod, trebuie să stea în pământ din primăvară, până-n toamnă. Copilul, până se naște, are nevoie de 9 luni de stat în pântecul mamei. Rodul, după ce rodește, poate fi hrană oamenilor. Copilul, dacă va fi bine educat, va fi emblemă a sufletului tău.
Vezi ? Noi, oamenii, avem nevoie de timp pentru a afla cine suntem și ce vrem de la noi, de la viață și de la cei din jurul nostru.
Toți avem nevoie de perioade de regăsire. Toți avem nevoie de a ne încărca „bateriile”. Toți avem nevoie de o vacanță în care să ne spunem „bine-ai revenit acasă, suflete al meu”.
De multe ori ne-am spus că,  nu am timp acum, dar, poate voi avea timp mâine, sau la anul, sau cine știe când, să stau la taclale cu sufletul meu. De câte ori nu ne-am spus că, nu e momentul acum pentru că mai am încă multe de făcut. Știi cât de mult greșești că tot amâni momentul regăsirii și a reîntregirii ?
Uite că iar mă dau exemplu: știi că în ultmii ani s-au schimbat foarte multe în viața mea, doar pentru că mi-am alocat timp să povestesc cu mine și cu sufletul meu ? Știi ce bine îmi este acum, că am conștientizat și eu și înconștientul meu , că nu mai sunt cine am fost ? Știi cine am fost ? Normal că nu știi, dar îți spun eu acum. Am fost un copil care a acceptat să fie maltratat fizic și psihic, am fost o femeie care s-a lăsat mulți ani de zile manipulată fizic și psihic. Am fost apoi o femeie puternică, care a reușit să-și pună în practică visurile. Am fost apoi femeia care a luptat mult cu ea însăși să-și vindece rănile trecutului.
Acum, sunt doar o femeie care lasă ca lucrurile să curgă cum vor ele. Mi-am pus, în sfârșit sufletul în brațele divinității, și nu fac altceva decât să iau lucrurile exact așa cum vine ele. Mi-am vindecat și conștientul dar și inconștientul. Când pun capul pe pernă, dorm. Știi cât de important este un somn sănătos ? Eu nu am știut zeci de ani de zile cum e să ai un somn liniștit. Acum, de ceva vreme, pot să dorm un somn odihnitor, un somn care mă încarcă de energie. De ce? Pentru că am reușit să-mi găsesc echilibrul emoțional, pentru că am reușit să-mi pot liniști și inconștientul. M-am împăcat cu mine însămi.
Oare să-mi fi vindecat toate rănile sufletului ? Nu știu, poate că încă vor mai ieși la suprafață răni, încă bine ascunse în inconștient. Doar că acum sunt pregătită să le descopăr și să le vindec.
Hai că nu-i greu … de fapt, e greu, dar nu e imposibil să poți sta la taclale cu sufletul și cu rănile tale trecute.
Cu mulți ani în urmă am plecat la drum cu multe întrebări despre mine, despre viața mea, despre moartea mea și a celor dragi mie, despre divinitate. Acum, la multe dintre întrebări am găsit răspuns.
fragment din cartea „ Viața-i viață, trăiește-o !” - Silvia Urlih
20.07.2019

vineri, 19 iulie 2019

A plânge, semn de slăbiciune sau de putere ? - Silvia Urlih


Unii spun că, dacă plângi, ești prea sensibil, sau prea slab. Da, dacă plângi prea des, sau din motive minore, poate fi un semn de slăbiciune, de sensibilitate excesivă,  sau chiar de depresie.
Alții însă spun că, doar oamenii puternici pot plânge în situații extreme. Un om puternic plânge , nu dacă îl doare ceva fizic, ci, dacă îl doare sufletul mult prea tare. Plânge când îi moare cineva drag, plânge când cineva drag suferă , iar el, bietul de om puternic, nu-l poate ajuta cu nimic…. nici cu bani, nici cu vorbe de încurajare.
A plânge atunci când te „doare” ceva, este de fapt a-ți da frâu liber sentimentelor. Plângi, pentru că te doare durerea celui drag. Plângi pentru că ești depășit de o anume situație și nu-l poți ajuta pe cel drag. Plângi, pentru că ești un om curajos căruia nu-i este teamă, sau rușine se-și arate sentimentele, căruia nu-i e teamă să-și lase lacrimile la vedere.
Plângi când ți-e dor, plângi cânt îți lipsește cineva drag, plecat dintre cei vii.
Poate că ți se pare ciudat, dar, plânsul, de foarte multe ori în anumite situații, face bine la sănătate.  Nu-i așa că uneori ai nevoie să plângi pe umărul cuiva ? Nu-i așa că te simți mult mai ușurat după ce ai dat frâu liber lacrimilor? Nu-i așa că te simți mai destresat și eliberat de unele gânduri apăsătoare ?
Doar  oamenii puternici și buni la suflet plâng fără să le fie jenă de propriile sentimente.
Oamenii care nu se tem să plângă în anumite situații, sunt puternici, pentru că își pot controla emoțiile. Râd când e de râs, sunt ferimi când trebuie să ia decizii ferme, plâng, când e de plans, plâng când le plânge sufletul.
Poate că nu vrei să plângi în văzul lumii, dar, omule drag, dacă-ți vine să plângi, plângi. Caută un loc ascuns și dă-le voie lacrimilor să țâșnească din lăcașul pleoapelor. Nu le ține încuiate, căci , toate lacrimile nespuse, îți vot provoca suferință și boală. Mai devreme sau mai târziu, toate lacrimile ascunse se vor transforma-n cascadă și… vei evada în boală.
Până și Iisus Hristos a plâns la un moment dat. Până și pe El l-a durut. L-a durut nedreptatea, l-a durut durerea cuielor , l-a durut durerea spinilor și și-a dat frâu liber durerii să se elibereze prin lacrimi.
Știi ceva? Zeci de ani nu mi-am dat voie să plâng, pentru că, în mintea mea de atunci, credeam că este un semn de slăbiciune. Îmi spuneam eu că, dacă plâng în fața celorlalți, le arăt că mă doare umulința, că mă doare durerea și că sunt un om slab, care nu poate merge înainte în viață. A venit însă o vreme când le-am dat voie lacrimilor să iasă din locașul lor. După ce le-am dat voie, nu s-au mai oprit luni de zile. De ce ? Pentru că în spatele acelor lacrimi am ascuns de fapt multă suferință și, ca să mă eliberez de toate suferințele, am plâns, zi de zi și seară de seară.
Îți dau un sfat. NU face ca mine, că nu-i bine. Plângi când simți nevoia să plângi pentru a te descărca și spăla de… suferințele și de durerile pricinuite de cei din jurul tău.

Plângi când te năpădesc amointirile, căci doar prin plans te eliberezi de trecut și poți ierta. Te ierți pe tine, îi ierți pe ei.
fragment din cartea „ Viața-i viață, trăiește-o!”- Silvia Urlih
19.07.2019

joi, 18 iulie 2019

NE-AM REGĂSIT ÎN AMURGIRE - Silvia Urlih





Ne suntem frunze-n amurgire,
ne suntem frunze fără ram
ne-am căutat în pribegire,
ne-am căutat cât nu eram,
ne suntem frunze-n înflorire
căci ne-am iubit
când desfrunzeam,
ne-am căutat
și ne-am găsit
ne-am căutat,
căci ne eram.

Ne suntem arbori
cu lăstari,
ne suntem amurgirea vieții,
ne suntem soarele-n amurg
dar
strălucim
ca-n răsărit
ne suntem ziua
ce n-a fost,
ne suntem noaptea-n răsărire,
ne suntem ce am căutat,
ne suntem ziua-n aumurgire.

Ne-am căutat
în nopți cu soare,
ne-am căutat
și-n zi cu lună,
ne-am căutat în amurgire
și-n răsărire-am căutat,
ne-am căutat
în grote-adânci
și-n lacuri
fără de adânc,
ne-am căutat
și ne-am găsit
ne-am regăsit
în amurgire
Silvia Urlih
18.07.2019