A plânge, semn de slăbiciune sau de putere ? - Silvia Urlih

Unii spun că, dacă plângi, ești prea sensibil, sau prea slab. Da, dacă plângi prea des, sau din motive minore, poate fi un semn de slăbiciune, de sensibilitate excesivă,  sau chiar de depresie.

Alții însă spun că, doar oamenii puternici pot plânge în situații extreme. Un om puternic plânge , nu dacă îl doare ceva fizic, ci, dacă îl doare sufletul mult prea tare. Plânge când îi moare cineva drag, plânge când cineva drag suferă , iar el, bietul de om puternic, nu-l poate ajuta cu nimic…. nici cu bani, nici cu vorbe de încurajare.

A plânge atunci când te „doare” ceva, este de fapt a-ți da frâu liber sentimentelor. Plângi, pentru că te doare durerea celui drag. Plângi pentru că ești depășit de o anume situație și nu-l poți ajuta pe cel drag. Plângi, pentru că ești un om curajos căruia nu-i este teamă, sau rușine se-și arate sentimentele, căruia nu-i e teamă să-și lase lacrimile la vedere.

Plângi când ți-e dor, plângi cânt îți lipsește cineva drag, plecat dintre cei vii.

Poate că ți se pare ciudat, dar, plânsul, de foarte multe ori în anumite situații, face bine la sănătate.  Nu-i așa că uneori ai nevoie să plângi pe umărul cuiva ? Nu-i așa că te simți mult mai ușurat după ce ai dat frâu liber lacrimilor? Nu-i așa că te simți mai destresat și eliberat de unele gânduri apăsătoare ?

Doar  oamenii puternici și buni la suflet plâng fără să le fie jenă de propriile sentimente.

Oamenii care nu se tem să plângă în anumite situații, sunt puternici, pentru că își pot controla emoțiile. Râd când e de râs, sunt ferimi când trebuie să ia decizii ferme, plâng, când e de plans, plâng când le plânge sufletul.

Poate că nu vrei să plângi în văzul lumii, dar, omule drag, dacă-ți vine să plângi, plângi. Caută un loc ascuns și dă-le voie lacrimilor să țâșnească din lăcașul pleoapelor. Nu le ține încuiate, căci , toate lacrimile nespuse, îți vot provoca suferință și boală. Mai devreme sau mai târziu, toate lacrimile ascunse se vor transforma-n cascadă și… vei evada în boală.

Până și Iisus Hristos a plâns la un moment dat. Până și pe El l-a durut. L-a durut nedreptatea, l-a durut durerea cuielor , l-a durut durerea spinilor și și-a dat frâu liber durerii să se elibereze prin lacrimi.

Știi ceva? Zeci de ani nu mi-am dat voie să plâng, pentru că, în mintea mea de atunci, credeam că este un semn de slăbiciune. Îmi spuneam eu că, dacă plâng în fața celorlalți, le arăt că mă doare umulința, că mă doare durerea și că sunt un om slab, care nu poate merge înainte în viață. A venit însă o vreme când le-am dat voie lacrimilor să iasă din locașul lor. După ce le-am dat voie, nu s-au mai oprit luni de zile. De ce ? Pentru că în spatele acelor lacrimi am ascuns de fapt multă suferință și, ca să mă eliberez de toate suferințele, am plâns, zi de zi și seară de seară.

Îți dau un sfat. NU face ca mine, că nu-i bine. Plângi când simți nevoia să plângi pentru a te descărca și spăla de… suferințele și de durerile pricinuite de cei din jurul tău.

Plângi când te năpădesc amointirile, căci doar prin plans te eliberezi de trecut și poți ierta. Te ierți pe tine, îi ierți pe ei.

fragment din cartea „ Viața-i viață, trăiește-o!”- Silvia Urlih
19.07.2019