Nu mi-e frică de moarte, pentru că moartea e o
binecuvântare. Moartea este de fapt
întoarcerea „acasă”, un acel „acasă” de unde a venit sufletul meu și și-a ales
haina numită, acum, Silvia. Într-o altă viață poate că se va numi altcumva, sau
poate că nu se va mai numi nicicum, pentru că nu voi mai reveni în iadul pe
care eu îl numesc pământ. Am murit în viața asta de atât de multe ori, încât m-am
obișnuit cu „a muri”. Am murit când m-am dăruit și nu am primit nimic în schimb,
am murit când am suferit câteva accidente rutiere, am murit când am avut septicemia,
am murit când m-am refugiat în cele mai cumplite boli.
Nu îmi mai este frică de moartea aceea care mă va duce înapoi,
acolo de unde am venit, ci mi-e frică de umilința la care m-ar supune o boală
greu de vindecat.
Nu mi-e frică de durere și suferință, pentru că le-am
experimentat în anii tinereții mele. Mi-e frică de suferința și durerea pe care
le-aș provoca-o celor dragi sufletului meu.
Resping, ori de câte ori pot, idea de a mă refugia în boală,
indiferent cât de obosit ar fi trupul, mintea sau sufletul meu.
Nu mi-e frică de singurătate. Singurătatea este și ea o
binecuvântare, ba mai mult, este o alegere. Mi-e frică să nu ajung
neputincioasă și, în acest fel, să devin o piatră de moară pentru cei dragi ai
mei.
Nu mi-e frică de Dumnezeu, pentru că El mă iubește, pentru că
El îmi este Tată și are grijă de mine. Mi-a înțeles, mă înțelege și-mi va
înțelege alegerile greșite. Mi-e frică de mine. Mi-e frică de alegerile mele,
mi-e frică de deciziile pe care aș putea să le iau, alegeri care, ar putea fi
greșite și mi-ar putea provoca iară și iară, un alt rău, o altă dezamăgire și o
altă suferință.
Nu mi-e frică de oameni, pentru că, oamenii eu mi-i aleg.
Doar de mine depinde cine să-mi fie alături. Mi-e frică de răutatea lor, mi-e
frică de orgoliile lor… de fapt am repulsie față de oamenii orgolioși răzbunători
și răi.
Oamenii pe care îi acceptăm ca a ne fi parteneri de drum( prieteni,
iubiți, etc.) ne intră de multe ori în viață, pentru a ne arăta că nu trebuie
să fim ca ei. De la unii însă, avem ce învăța…. să facem sau să nu facem ca ei.
Conform zicerii„ Ce ție nu-ți place, altuia nu face”, așa ar trebui să fim și
noi.
De la puțini, avem ce învăța. De la mulți însă, nu avem ce
învăța. Să fim, sau să nu fim ca ei, să facem, sau să nu facem ca ei, să trăim,
sau să nu trăim ca ei.
Nu mi-e frică de moarte. Nu mi-a fost frică de viața ce-am trăit-o.
M-am luptat, ani de
zile, în anii tinereții mele, cu durerile fizice. M-am luptat, ani și ani de zile,
cu mult prea multe dezamăgiri. M-am luptat, zeci de ani de zile, cu mine însămi,
pentru a mă ridica, iar și iar, din îngenunchieri. Nu îmi mai este frică de nimeni.
Mi-e frică doar de mine, nu vreau să-mi pierd luciditatea și agerimea minții,
nu vreau să mi se întunece mintea.
Doamne, luminează-mi mintea, să nu-mi mai fie frică de nimic,
nici măcar de mine !
16.07.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu