Despre conștient și inconștient - Silvia Urlih

Noi, oamenii, avem nevoie din când în când să evadăm din cotidian, să lăsăm totul deoparte și să stăm la taclale cu noi, cu noi și inconștientul nostru. Da, cu inconștientul nostru. Conștientul este ceea ce ne determină să luăm anumite decizii, ne mințim sau ne prefacem că ne-am iertat și am iertat, că ne iubim și că iubim. Când însă vine vorba de inconștient, deja e o altă „poveste”. Degeaba conștientul ne spune că ne acceptăm, dacă, inconștientul nu ne lasă să dormim nopți la rând.

Da, avem nevoie din când în când să căutăm bucățile de suflet pe care le-am lăsat pe ici pe colo, împrăștiate cine știe pe unde, dincolo de noi. Avem nevoie să ne căutăm și să facem din bucățelele de suflet un nou puzzle care să ne reîntregească sufletul. Abia după ce ne regăsim și ne reîntregim, putem să dăruim mai departe din sufletul nostru. Abia apoi putem iar să iubim omenirea și oamenii și să le dăruim din preaplinul iubirii noastre.

Sămânța, pentru a fi rod, trebuie să stea în pământ din primăvară, până-n toamnă. Copilul, până se naște, are nevoie de 9 luni de stat în pântecul mamei. Rodul, după ce rodește, poate fi hrană oamenilor. Copilul, dacă va fi bine educat, va fi emblemă a sufletului tău.

Vezi ? Noi, oamenii, avem nevoie de timp pentru a afla cine suntem și ce vrem de la noi, de la viață și de la cei din jurul nostru.

Toți avem nevoie de perioade de regăsire. Toți avem nevoie de a ne încărca „bateriile”. Toți avem nevoie de o vacanță în care să ne spunem „bine-ai revenit acasă, suflete al meu”.

De multe ori ne-am spus că,  nu am timp acum, dar, poate voi avea timp mâine, sau la anul, sau cine știe când, să stau la taclale cu sufletul meu. De câte ori nu ne-am spus că, nu e momentul acum pentru că mai am încă multe de făcut. Știi cât de mult greșești că tot amâni momentul regăsirii și a reîntregirii ?

Uite că iar mă dau exemplu: știi că în ultmii ani s-au schimbat foarte multe în viața mea, doar pentru că mi-am alocat timp să povestesc cu mine și cu sufletul meu ? Știi ce bine îmi este acum, că am conștientizat și eu și înconștientul meu , că nu mai sunt cine am fost ? Știi cine am fost ? Normal că nu știi, dar îți spun eu acum. Am fost un copil care a acceptat să fie maltratat fizic și psihic, am fost o femeie care s-a lăsat mulți ani de zile manipulată fizic și psihic. Am fost apoi o femeie puternică, care a reușit să-și pună în practică visurile. Am fost apoi femeia care a luptat mult cu ea însăși să-și vindece rănile trecutului.

Acum, sunt doar o femeie care lasă ca lucrurile să curgă cum vor ele. Mi-am pus, în sfârșit sufletul în brațele divinității, și nu fac altceva decât să iau lucrurile exact așa cum vine ele. Mi-am vindecat și conștientul dar și inconștientul. Când pun capul pe pernă, dorm. Știi cât de important este un somn sănătos ? Eu nu am știut zeci de ani de zile cum e să ai un somn liniștit. Acum, de ceva vreme, pot să dorm un somn odihnitor, un somn care mă încarcă de energie. De ce? Pentru că am reușit să-mi găsesc echilibrul emoțional, pentru că am reușit să-mi pot liniști și inconștientul. M-am împăcat cu mine însămi.

Oare să-mi fi vindecat toate rănile sufletului ? Nu știu, poate că încă vor mai ieși la suprafață răni, încă bine ascunse în inconștient. Doar că acum sunt pregătită să le descopăr și să le vindec.

Hai că nu-i greu … de fapt, e greu, dar nu e imposibil să poți sta la taclale cu sufletul și cu rănile tale trecute.

Cu mulți ani în urmă am plecat la drum cu multe întrebări despre mine, despre viața mea, despre moartea mea și a celor dragi mie, despre divinitate. Acum, la multe dintre întrebări am găsit răspuns.

fragment din cartea „ Viața-i viață, trăiește-o !” - Silvia Urlih
20.07.2019