Mă iert și te iert, lume! - Silvia Urlih

De multe ori am judecat. De multe ori mi-am dat cu părerea că, asta-i bine, asta nu-i bine, că ăsta face bine, că asta nu face bine ce face. De multe ori nu am înțeles de ce unele personae au ales să schimbe ceva în viața lor, sau au ales să plece din viața cuiva. De multe ori nu am înțeles de ce unii dintre parteneri au ales să mintă sau să ducă o viață dublă. Nu am înțeles și am judecat. Nu am înțeles, pentru că eu am trăit, și încă mai trăiesc conform unor principii pe care eu, (sau poate că cei din jurul meu), mi le-am creeat.

 Am judecat ca fraiera, pentru că nu știam ce anume i-a determinat pe anumiți oameni să ia anumite decizii, în anume situații. Am judecat la rece, pentru că eu nu aș fi putut face ceea ce au făcut unii sau alții.

La un moment dat, am realizat că, cine sunt eu să judec ? Cine-mi dă dreptul să judec?

 De ce mi-am judecat părinții că s-au comportat cum s-au comportat cu mine? Cine sunt eu să o judec pe profa de română ca mi-a pus 1 în teză în clasa a zecea, pentru că cică aș fi suflat unui coleg ? Cine sunt eu s-o judec că ea, acea profă mi-a schimbat soarta?  Cine sunt eu să-l judec pe fostul meu partener că s-a comportat grosolan cu mine ?

Fiecare dintre persoanele care mi-au intrat în viață, au intrat cu un scop: acela de a mă dezvolta din toate punctele de vedere. Atunci, când d-au derulat faptele, nu am înțeles. Acum, după zeci de ani, am înțeles de ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat. Acum, înțeleg de ce mi se întâmplă ce mi se întâmplă.

Eu sunt un mic punct în acest mare univers, iar cel care-i judecătorul supreme este doar Dumnezeu. El ne analizează faptele și ne lasă, sau nu, să mai picăm în păcatul alegerilor greșite.

Acum, după ani în care m-am luptat cu mine pentru a-mi înțelege alegerile, am înțeles și am decis că e vremea să mă iert și să-i iert pe cei care m-au rănit. Am ajuns la concluzia că m-au rănit, pentru că încă nu-mi învățasem lecțiile.

Acum, mă iert pentru că am judecat și m-am judecat.

Mă iert, pentru că mi-am dorit și chiar am fost o perfecționistă și le-am și cerut celorlalți să fie ca mine. Îi iert și pe cei care nu au fost la fel de perfecționișit ca și mine.

Mă iert pentru că m-am dedicat oamenilor și cu sufletul, pentru că am avut încredere în ei și am fost dezamăgit. Îi iert și pe cei care m-au rănit și dezamăgit.

Mă iert pentru că m-am oferit voluntar și necondiționat să-i ajut pe oameni și apoi „mi-am luat-o în barbă”. Îi iert și pe ei, pe cei care m-au dezamăgit, că nu am primit nici măcar un „Mulțumesc” . Am greșit că m-am oferit și nu am așteptat să mi se ceară ajutorul.

Mă iert că ani de zile m-am luptat cu mine să mă schib pentru a le face pe plac altora și nu am coștientizat că trebuie să mă accept așa cum sunt de fapt și să mă comport ca atare.

Mă iert că m-am judecat și nu am avut curajul să iau decizii la timpul potrivit. Mă iert că mi-a fost frică, ani de zile să iau decizii favorabile mie și că am acceptat să trăiesc în umilințe și compromisuri. Îi iert și pe cei care m-au determinat să fac asta.

Mă iert că zeci de ani m-am văzut urâtă și inutilă. Îi iert și pe cei care m-au determinat să mă văd așa. Acum mă văd frumoasă și cu multă încredere în mine.

Mă iert că nu m-am iubit, nu m-am apreciat și nu m-am acceptat așa cum sunt. Îi iert și pe cei care mi-au inoculate aceste sentimente.

Mă iert pentru că mereu am luptat de una singură, că am vrut să-mi demonstrez și să le demonstrez, cât de puternică, răzbătătoare și ambițioasă sunt. Îi iert și pe cei care mi-au activat aceste laturi ale caracterului meu (pentru că ei nu au fost în stare să facă nimic nici pentru ei, nici pentru mine, nici pentru noi).

Mă iert pentru greșelile făcute în trecut, dar am conștientizat că nu am adunat greșeli, ci lecții.

Oare să mă iert că am ales să trăiesc singură ? Oare să mă iert că nu mai am încredere în oameni ? Oare să mă iert că nu mai vreau să accept să fiu umilită, folosită, maltrataă fizic și emoțional ? Oare să mă iert că am suferit ca un câine alungat în pustie ?

Da, mă iert și pentru astea și îi iert și pe cei care mi-au provocat suferințele.

Da, mă iert și te iert lume ! Mă iert, pentru că am conștientizat că cel mai important pentru mine este să accept că ceea ce a fost nu mai poate fi schimbat , dar că acum,  îmi folosesc ca și lecții.

Mă iert pentru tot ceea ce nu am făcut, dar le puteam face. Mă iert pentru că v-am judecat, vă iert pentru că m-ați determinat să vă judec.

fragment din cartea „ Viața-i viață, trăiește-o !”- Silvia Urlih
28.07.2019