Mai stai din când în când la taclale și cu sufletul. - Silvia Urlih

Oare ai putea să vezi lumea prin ochii mei ?

Oare ai putea să vezi omul, așa cum eu îl văd ?

Oare ai avea curajul să vezi și să trăiești ceea ce am văzut și am trăit eu în anii pe care mi i-am petrecut în viața asta ?      

Oare ai putea să vezi ce vor să vadă și ce nu vor să vadă ochii mei ?

Cu siguranță că nu poți. Nu poți, pentru că tu ai avut și ai un alt destin. Fiecare cu destinul său. Nu poți să retrăiești ce am trăit eu, nu poti să trăiești ce trăiesc eu și nu poți să-ți imaginezi ce-mi doresc eu, pentru că eu, încă de dinainte de a mă naște, mi-am ales destinul, așa cum tu ți l-ai ales pe al tău.

Nu ai putea să trăiești ceea ce eu am trăit, pentru că am avut o viață în care am suferit ca un câine beteag.

Nu poti să vezi ce-mi doresc eu, pentru că, eu , tot ceea ce mi-am dorti am înfăptuit, iar acum nu-mi mai doresc mare lucru.

Nu poți să „vezi” ce văd eu, pentru că , eu, „văd” ceea ce nu mulți au privilegiul de a „vedea”. Am pus chilimele la a vedea pentru că eu „văd”… să spunem că sunt un om ales dintre milioanele de oameni să „vadă” și dincolo de nori dar și în miezul pământului.

Ochii mei, azi, vor să vadă oameni fericiți, oameni împliniți și împăcați cu ei înșiși.

Ochii mei nu vor să mai vadă invidie, răutate, orgolii, răzbunări.

Tu poți vedea ceea ce își doresc ochii mei să vadă ? Eu, cred că nu, pentru că încă nu ți-ai învățat lecțiile vieții, pentru că încă ești plin de neîmpliniri și frustrări, încă ești doritor de răzbunare și de furie, încă îți judeci aproapele, încă ești plin de invidie pe cel care a reușit în viață prin muncă cinstită..

Tu, încă nu ai învățat că în viață mai poți pierde, iar tu nu știi să pierzi. Nu știi să pierzi într-o relație în care doar tu ai greșit, (iar partenera a ales să plece) nu știi să pierzi într-o afacere în care ai luat decizii greșite ( și ai falimentat), nu știi să pierzi, pentru că așa te-ai setat. Uneori, gândirea prea pozitivă te poate duce la dezastru, dacă nu știi cum să o manageriezi. Degeaba îți impui să gândești pozitiv cu gândul, dacă nu stai la taclale și cu sufletul.

Da, de mic copil ți-ai impus că o să fii un învingător și că nu vei capitula în fața sorții. Ai uitat, sau mai degrabă, nu ai realizat,un mic mare aspect: te-ai transformat voit într-un robot . Și, cum roboții nu știu ce-i ăla suflet, așa ai devenit și tu. Ai devenit sclavul propriului tău trup, un trup care știe că trebuie să poată, și cam atât. Nu ai dat și nici nu dai importanță celor care te iubesc și care își doresc la schimb, iubirea ta.

În mintea ta bolnavă, nu vezi decât să urci pe scara socială, tu vezi doar bani, afaceri de succes, vile, mașini și funcții de conducere. Ai ajuns la performanța de a le avea. Dar, unde ți-ai fost tu în tot timpul ăsta? Unde îți este sufletul sau familia?

Și da, repet, în mintea ta bolnavă, care te va îmbolnăvi (dacă nu cumva deja ești plin de boli) la un moment dat și, nici toate averile pe care le ei și nici funcțiile pe care le ai, nu te vor mai putea salva din boala în care tu, cu alegerile tale greșite, te-ai afundat.

De ce am scris tot ceea ce am scris ? Pentru a înțelege că nimic nu te poate face mai fericit decât să mai stai din când în când la taclale cu sufletul tău și să-i asculți dorințele. Nu te mai înrobi muncii pentru averi pe care, nu le vei lua cu tine în mormânt. Vei pleca și vei lua cu tine… absolute nimic. Îți vei lua doar sufletul și atât.

fragment di cartea „Viața-i viață, trăiește-o!”- Silvia Urlih
12.07.2019