Ce ai face pentru tine, dacă nu ai mai fi nevoit să te dedici
zilniz, celorlați ? Ce ai face pentru tine? Cum ți-ai petrece o zi pe care
ți-ai aduce-o în dar doar pentru tine?
De ce-ți pun această întrebare ? O pun, pentru că, în ultimul
timp, mă conectez tot mai mult cu personae obosite, nervoase, triste, agasate,
agitate, epuizate fizic, psihic, dar mai ales, sufletește.
Interacționez, din ce în ce mai des, cu oameni lipsiți de
energie și de chef de viață, cu oameni obosiți de viața pe care au ales să și-o
ducă, cu oameni sătui de viața pe care și-o duc.
Văd, din ce în ce mai des, oameni pe chipul cărora li se
citește oboseala pe care nu și-o mai pot ascunde.
Da, sunt oameni puternici care gândesc pozitiv și care-și
spun de zeci de ori pe zi „voi trece și peste asta, totul va fi bine” . Da,
sunt oameni puternici, inteligenți și cu influență, cu afaceri sau cu funcții
de răspundere, care nu-și mai pot duce corvoada zilelor. Sunt oameni care se
culcă obosiți și se scoală mai obosiți decât s-au culcat.
Întrebarea mea este : acești oameni știu care le e binele?
Acești oameni chiar știu ce-și doresc de la ei și de la viața lor?
„Nu am de ales, nu am altă soluție, așa trebuie să fac, nu am
timp pentru mine”… asta înseamnă oare binele lor ?
Acest „bine” este doar carapacea în care te ascunzi, omule
drag. Acest „bine” în care nu te simți bine, este o alegere fortuită, poate
impusă de ceilalți. Nu ai curaj să ieși din carapacea pe care ți-ai ales-o și
pe care ți-ai construit-o cu greu și în ani, pentru a nu deranja familia,
anturajul, colegii de serviciu sau angajații.
Cu certitudine că realizezi că ceva este în neregulă cu tine,
că te-ai rătăcit de sufletul tău, dar, continui să-ți spui: „ce să fac, nu am
altceva de ales, trebuie să continui”.
Ce ai face dacă ai avea o zi pe care să ți-o dedici doar
sufletului tău ? Cred că te-ai speria și ai capitula în doi timpi și trei
mișcări. De ce ? Pentru că nu ai ști ce să faci pentru a-ți mulțumi sufletul.
Nu ai ști să-ți asculți sufletul. Nu ai ști cum să faci acel ceva pe care l-ai
amânat de multă vreme.
Ai putea trăi fără să răspunzi la telefoane, fără să dai
explicații, fără să dai rapoarte, fără să răspunzi la mailuri sau la întrebări
dificile? Poate că ai reuși, dar gândul și mintea ta s-ar simți vinovate.
Cum să mai ai timp și pentru tine, când ai atât de mjuulte de
făcut și nici măcar 20 de ore nu-ți ajung?
Eu risc și te întreb : ce pierzi dacă ți-ai da voie să îți
dedici o zi doar pentru tine, fără „a alege” să evadezi în boală? Ce pierzi
dacă le spui tuturor : astăzi vreau să fiu doar eu cu mine însămi, sunt mult
prea obosit. Te simți cumva vinovat dacă le-ai și ți-ai spune asta? Ți-ar fi
rușine de tine ? Te-ai simți dezamăgit de tine? Adică, un om puternic și
„important” ca tine nu are voie să se refugieze o zi, măcar o zi, de restul
lumii?
Omule drag, dacă ai avea cumva impresia că dacă ți-ai allege din
când în când câte o zip e care să ți-o dedici doar ție, înseamnă că nu faci
nimic, îți spun eu, că de fapt faci foarte multe pentru tine și pentru cei
dragi ție. Un creier obosit,nu poate lua decizii bune. Un trupobosit, mai
devreme sau mai târziu, va evada în boală. Ce faci dacă trupul alege să se
îmbolnăvească ? Ce vor face cei pentru care te străduiești și lupți din
răsputeri să reziști, dacă te-ai îmbolnăvi și ai fi nevoit să stai în spital zile
la rând ?
Ascultă bine la mine, omule, NIMENI NU E DE NEÎNLOCUIT și
nimeni nu-i din oțel inoxidabil. Până și mașinile de cea mai mare clasă,
ruginesc.
Deci, ce ai face dacă ai sta măcar o zi alături de sufletul
tău? Dacă i-ai asculta zbaterile și neliniștile? Cum ți-ar fi?
Eu îți pot spune clar că ți-ai încărca bateriile și ai putea cu
mai mare ușurință să mergi mai departe pe drumul ales de tine.
fragment din cartea „Gânduri pribege” - Silvia Urlih08.07.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu