Cum ți-ar fi dacă ți-ai dedica din când în când o zi doar pentru sufletul tău?- Silvia Urlih

Ce ai face pentru tine, dacă nu ai mai fi nevoit să te dedici zilniz, celorlați ? Ce ai face pentru tine? Cum ți-ai petrece o zi pe care ți-ai aduce-o în dar doar pentru tine?

De ce-ți pun această întrebare ? O pun, pentru că, în ultimul timp, mă conectez tot mai mult cu personae obosite, nervoase, triste, agasate, agitate, epuizate fizic, psihic, dar mai ales, sufletește.

Interacționez, din ce în ce mai des, cu oameni lipsiți de energie și de chef de viață, cu oameni obosiți de viața pe care au ales să și-o ducă, cu oameni sătui de viața pe care și-o duc.

Văd, din ce în ce mai des, oameni pe chipul cărora li se citește oboseala pe care nu și-o mai pot ascunde.

Da, sunt oameni puternici care gândesc pozitiv și care-și spun de zeci de ori pe zi „voi trece și peste asta, totul va fi bine” . Da, sunt oameni puternici, inteligenți și cu influență, cu afaceri sau cu funcții de răspundere, care nu-și mai pot duce corvoada zilelor. Sunt oameni care se culcă obosiți și se scoală mai obosiți decât s-au culcat.

Întrebarea mea este : acești oameni știu care le e binele? Acești oameni chiar știu ce-și doresc de la ei și de la viața lor?

„Nu am de ales, nu am altă soluție, așa trebuie să fac, nu am timp pentru mine”… asta înseamnă oare binele lor ?

Acest „bine” este doar carapacea în care te ascunzi, omule drag. Acest „bine” în care nu te simți bine, este o alegere fortuită, poate impusă de ceilalți. Nu ai curaj să ieși din carapacea pe care ți-ai ales-o și pe care ți-ai construit-o cu greu și în ani, pentru a nu deranja familia, anturajul, colegii de serviciu sau angajații.

Cu certitudine că realizezi că ceva este în neregulă cu tine, că te-ai rătăcit de sufletul tău, dar, continui să-ți spui: „ce să fac, nu am altceva de ales, trebuie să continui”.

Ce ai face dacă ai avea o zi pe care să ți-o dedici doar sufletului tău ? Cred că te-ai speria și ai capitula în doi timpi și trei mișcări. De ce ? Pentru că nu ai ști ce să faci pentru a-ți mulțumi sufletul. Nu ai ști să-ți asculți sufletul. Nu ai ști cum să faci acel ceva pe care l-ai amânat de multă vreme.

Ai putea trăi fără să răspunzi la telefoane, fără să dai explicații, fără să dai rapoarte, fără să răspunzi la mailuri sau la întrebări dificile? Poate că ai reuși, dar gândul și mintea ta s-ar simți vinovate.

Cum să mai ai timp și pentru tine, când ai atât de mjuulte de făcut și nici măcar 20 de ore nu-ți ajung?

Eu risc și te întreb : ce pierzi dacă ți-ai da voie să îți dedici o zi doar pentru tine, fără „a alege” să evadezi în boală? Ce pierzi dacă le spui tuturor : astăzi vreau să fiu doar eu cu mine însămi, sunt mult prea obosit. Te simți cumva vinovat dacă le-ai și ți-ai spune asta? Ți-ar fi rușine de tine ? Te-ai simți dezamăgit de tine? Adică, un om puternic și „important” ca tine nu are voie să se refugieze o zi, măcar o zi, de restul lumii?

Omule drag, dacă ai avea cumva impresia că dacă ți-ai allege din când în când câte o zip e care să ți-o dedici doar ție, înseamnă că nu faci nimic, îți spun eu, că de fapt faci foarte multe pentru tine și pentru cei dragi ție. Un creier obosit,nu poate lua decizii bune. Un trupobosit, mai devreme sau mai târziu, va evada în boală. Ce faci dacă trupul alege să se îmbolnăvească ? Ce vor face cei pentru care te străduiești și lupți din răsputeri să reziști, dacă te-ai îmbolnăvi și ai fi nevoit să stai în spital zile la rând ?

Ascultă bine la mine, omule, NIMENI NU E DE NEÎNLOCUIT și nimeni nu-i din oțel inoxidabil. Până și mașinile de cea mai mare clasă, ruginesc.

Deci, ce ai face dacă ai sta măcar o zi alături de sufletul tău? Dacă i-ai asculta zbaterile și neliniștile? Cum ți-ar fi?

Eu îți pot spune clar că ți-ai încărca bateriile și ai putea cu mai mare ușurință să mergi mai departe pe drumul ales de tine.

fragment din cartea „Gânduri pribege” - Silvia Urlih
08.07.2019