Suntem ca niște flăcări ce ard
în oglindă,
ne privim, ardem
și
rămânem doar un pumn
de cenusă.
Cu icoane și cruci pe umăr,
ne cărăm păcatele
spre murire,
sau
spre nemurire.
Timpul palid
se îngrămădește în flacără
adunându-și în desagă,
pierdutul.
Pe mărginirea
zidului zidit de ziduri,
se întâmplă să
ardă flăcări,
flăcări vii,
dar
îmbătrânite de fulgerele gândurilor
ridate.
Dansează unele
cu altele,
mocnit,
fumegând în
dans,
precum zborul
haotic
al păsărilor
ce au uitat
zborul spre
ele.
Se scurg în
flăcări
flăcările,
se cern pe
geana ploilor,
își caută oaza
din deșertul
edenic.
Durerea
renașterii doare,
dar
doare a iubire,
a lumină
și a regăsire.
Silvia Urlih - 31.07.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu