Plutesc triști
pe oglinda neagră
a lacului,
nuferi albi,
abia-nfloriți,
își afundă verde
trup în păcura adâncului…
își caută îmbobocirea,
își caută obârșia,
stau aninați de
unduirea blândă a valului
și
își caută,
în linște,
în propriul lor
lac,
menirea…
Nu își mai aud
susurul,
s-au pierdut de
izvor,
nu-și mai au izvorul,
dar au suflet…
stau aninați
de un bob din
lacrima cerească
și așteaptă…
așteaptă
să apară din
negura lacului lor
icoana din stea.
Silvia Urlih 16.07.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu