În clipele prezentului,
tablou pustiu
fără culoare,
stă ora agățată-n timp,
pierdută-n bruma din răstimp,
prezentul parcă-i fără glas,
e dus cu timpul
în alt timp,
îi picură lacrimi din oră,
cu gândul dus
la vechiul timp.
Toiagul gros al timpului
își caută clipa pierdută,
jelesc secundele pe geam,
își umplu palmele
cu ceară,
se-aud torentele de glasuri,
țipă în gând,
țipă tăcând,
se-aud de dincolo de ramă
ecouri vii,
nemuritoare.
Se împreună-n univers
glasul trecut cu glas present,
timpul în timp își pierde timpul
cu oameni
fără curcubeu,
timpul trecut se împreună
cu timp prezent,
fără izbândă,
se-adună-n ore clipele,
dar
se întorc în vechiul timp.
Silvia Urlih - 17.07.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu