ÎMI SCRIE IUBIREA - Silvia Urlih

Stau

cu ochii ațintiți

pe cuvinte ce se scriu,

îmi scrie iubirea-n gând,

îi aud rostirea-n suflet,

ne-ntâlnim doar ca fantasme,

însă

nu e prea târziu

să ne desenăm în trupuri,

trupuri vii

ce nu-și sunt plânset.

Ești femeia mea din vis

-îmi spune visul pereche-

ești icoana ce mă cheamă

la picioare-i

să mă-nchin,

îmi ești vântul ce-ți adie,

noaptea,

când îți stau de veghe,

vreau să-mi fii floare de colț,

de sufletu-ți

să m-anin.

Îmi ești vântul ce-mi adie

toamna

din cuibarul vieții,

mi-ești altarul ce mă cheamă

să îngenunchez în clipă,

îmi ești cerul

ce se-aprinde

în lumina dimineții,

mi-ești copacul ce își vede,

printre ramuri,

o aripă.

Silvia Urlih 30.06.2018

RĂVAȘUL IUBIRII - Silvia Urlih

Stau

pe geamul meu din suflet,

îmi înclin pieptu-n afară,

aud tropot de copite…

un poștalion sosește,

stau

cu piept strivit de margini,

mi-aș dori să nu mai doară,

să nu doară așteptarea

ce-mi aduce-n zbor

o veste.

Se aud în zboruri pași,

pași ușori

ce-o clipă-au stat,

s-au oprit la geamul meu

să-mi aducă un răvaș,

un răvaș din nemurire,

un răvaș

mult așteptat,

cade-n palma mea de suflet…

inima-i

un fluturaș.

E-un răvaș scris de iubire,

scrisuri

din necunoscut,

cuvinte prea așteptate,

cuvinte din depărtare…

tremur precum frunza-n vânt,

dar

cuvintele mi-s scut,

e răvașul ce-l doresc…

parcă mi-e

a închinare.

Pe cărări necunoscute

am umblat ca două nopți,

nopțile s-au căutat

și-au ajuns să-și fie

floare,

ne-am găsit umbre-nsorite,

ne-am găsit

să ne fim sorți,

ne-am unit în curcubeu,

curcubeu

adus de soare.

Silvia Urlih 30.06.2018

ARIPILE NOASTRE - Silvia Urlih

În zborul meu,

m-am împiedicat

de zborul tău,

aripa mea

s-a oprit o clipă

în tăcerea ta,

pașii mei

ți-au simțit mersul spre hău,

te-am oprit din cădere,

ți-am întins aripa.

În zborul tău,

mi-ai auzit glăsuirea din cânt,

aripa ta

și-a atins zborul

de zborul meu,

m-ai auzit,

te-am auzit

și am coborât pe pământ…

două zboruri unite în gând

de Dumnezeu.

Aripile noastre,

s-au întâlnit o clipă

și și-au spus…

și-au spus în baladă de dor necântat

că

în cântecul lor,

nu există apus,

că în zborul lor,

căderea în hăuri,

a stat.

Silvia Urlih 29.06.2018

NOI NE AVEM ! - Silvia Urlih

Și,

ce să fac

când sufletu-mi te strigă

și-ți vrea privirea

în ochi

să mi se piardă,

cum să ne-avem

când cerul ne obligă

să fim două liane

ce-n gânduri

se dezmiardă?!

Cum să ne-avem

când

ne despart câmpii

și când

doar steaua

ne este legământ,

cum să ne-avem

când toamnele târzii

ne-au despărțit

o vreme

pe pământ ?!

O să ne-avem

căci

dorul ne ucide,

și știm că nici o apă

nu este stătătoare,

o să ne fim,

căci soarta-n noi

decide

de vom fi vară

sau gheață

în ulcioare.

Noi ne avem,

căci

doru-n dor

ne leagă,

iar depărtarea

ne este legământ,

noi ne avem,

căci viața

ne e dragă,

iar verile

ne vor lega-n descânt.

Noi ne avem,

căci

drumurile noastre

au fost rescrise

de magi

împărătești,

noi ne avem,

căzi zările albastre

ne sunt cărări prescrise

de astrele

cerești.

Silvia Urlih - 29.06.2018

CHEIA GÂNDURILOR - Silvia Urlih

Roua gândului

cernută

printre gândurile-n gând,

picură din floarea vremii

și-și încuie-n gând

gândirea,

se ascund

și ies din gând

să își fie pe pământ,

cheia porții ferecate

de cuvânt…

e ia vorbirea.

Ropotul de întrebări,

stropi din vise colorate,

se îmbină în culori,

culori vii

ce vin din gând,

se decolorează-n noi,

se aprind,

vor să ne-arate,

că prin gând

ne suntem vii,

sau purtați de gând

pe vânt.

Se rup picături de gând,

poate-s broderia minții,

se adună-n pumni

gândiri

ce își lacrimă

venirea,

în genunchi se roagă-n gând,

cheamă lacrima

și sfinții,

gânduri vin din mintea trează,

vin să-și afle…

viețuirea.

Ești ceea ce gândești,

ai ceea ce-ți dorești.

Gândul ne poate fi prieten sau dușman.

Silvia Urlih - 27.06.2018

IUBIREA DIN SOARTĂ - Silvia Urlih

Din coardele lirei albastre,

legate în cânt

de destin,
îmi cântă

şi-și varsă seninul

pocalul albastru al serii,

m-agăț

de fereastra iubirii

să-mi fie iubirea

cânt lin,

mi-s clipele-n ceas adunate,

mi-s anii

spre anii-nvierii.

Și sorb

din pocalul de cânt

și las

să mă plouă cu tine,

în ploaia gândului tău,

sunt strop renăscut din ocean,

pe geamul ce urmele-mi poartă,

se scriu

și rescriu iar suspine,

suspin dragul meu,

căci mi-e dor,

mi-e dor

să mă pierd în alean.

Lumin

lângă raza-nserării,

lumin

cu lumina-n lumină,

scântei nasc în inima mea,

fereastra privirea-mi păstrează,

Iubesc ?

Privesc înserarea,

amurgul îmi cântă-n surdină,

iubirea din mine mă-nvie…

Visez,

nu visez,

sau sunt trează.

Sunt raze

ce vin de la geamul

ce arde în zarea pierdută,
cu ochii de gând mă aşez

la geamul

ce-n suflet mi-e poartă,

fereastra-i deschisă iubite,

coboară

din steaua tăcută,

coboară

în seara albastră

și fi-mi

iubirea din soartă.

Silvia Urlih 25.06.2018

M-AI MAI LĂSA SĂ PLEC ? - Silvia Urlih

Și dacă aș pleca

și

nu m-aș mai întoarce,

în care colț de lume

pașii

s-ar odihni,

în ce cotlon de lună,

luna

în fir m-ar toarce,

în care val de mare,

valul

m-ar primeni ?

Și dacă-n înserare

cu seara

m-aș culca,

unde mi-aș pune capul

s-aud

cum bate vântul,

unde m-ar duce pașii,

pe ce drum aș călca,

cine

m-ar aștepta,

cine

mi-ar fi pământul ?

Și dacă-n zi cu soare

cu ziua m-aș plimba,

pe ce alei din viață

cu tine

m-aș găsi,

mi-ai auzi

dorința,

sufletul

mi-ai vedea,

unde m-aș odihni

dacă

m-ai auzi ?

Și dacă-n ochii mei

tu

ți-ai vedea găsirea,

m-ai mai opri la tine

să-mi fii

liră-n descântec,

mi-ai spune

că-n iubire

se află nemurirea,

m-ai mai lăsa să plec,

sau

m-ai cânta în cântec ?

Silvia Urlih 24.06.2018