CÂNTECUL VIEȚII - Silvia Urlih

Sunt harpa ce-și cântă a cântec,

când ziua

îşi schimbă iar haina,
m-apasă culoarea-nserării,

suspin a lumină pierdută,

mă-ntreb dacă-s eu

sau ce sunt,

sunt eu

ce se luptă cu vina,

sau vina se luptă cu mine,

când cântecul vieții-și ascultă.

Sunt cântec albastru marin,

ce seara coboară în suflet,
sunt val

ce de teamă se urcă

să-și fie altarul din gând,

sunt şoapta din poala înserării,

ce-și cântă viața în plânset,

se-nmoaie aripa în gând,

sunt eu

cea ce sunt

pe pământ.

Sunt nopți

cu coșmaruri aevea,

când lumea se rupe în două,

se strânge pământul în mine

și-și varsă nisipu-nserării,

simt coardele lirei albastre

în mine cum cântă…

și-mi plouă,

îmi plouă

și-și varsă veninul

pe urma din umbra

cărării.

Silvia Urlih 20.06.2018