AȘTEPT LINIȘTEA - Silvia Urlih

Sunt vrăbii,

gândurile mele,

stau zgribulite-n pragul serii,
sub trupul mic şi-apleacă capul

și-și ciripesc

durerea lumii,
mi-s ţipătul cocorilor,

îngenunchez în seara învierii,

îmbrățișez durerea serii ,

îmi plouă-a linişti

și-aștept liniștea vremii.

Sunt vrăbii,

gândurile mele,

își zboară zborul spre finit,

în cioc adună infinituri

și mi le dăruiesc

din zbor,

îmi spun că încă-s primăvară

și nu-mi sunt încă-ncărunțit,

îmi spun…

iar tinetețea-mi strigă :

tu să nu uiți, îți ești izvor !

Sunt vrăbii,

gândurile mele,

își tot fac cuib în mintea-mi seacă,

în aripi

îmi trezesc prezentul,

mă-nvață zboru-n viitor,

mă cheamă să m-adăp cu vise

și mă ajută să îmi treacă,

să-mi treacă tot ce-a fost urât ,

să nu mai simt

că-mi sunt actor.

Silvia Urlih 20.06.2018