Am chemat pădurea-n casă,
casa
să mi-o zugrăvească,
frunzele
le-am pus la geam,
umbra lor să-mi fie
nea,
flori de tei am aruncat
peste masa îngerească,
inima mi-am despicat-o
să pătrund cu totu-n ea.
Am chemat casa
acasă,
casa
sufletului meu,
i-am pus straie de mălin
în floare
să mă îmbrace,
mi l-am așezat pe scaun la
povești
cu Dumnezeu,
să mă-nvețe să vorbesc
fără
litere sărace.
Dumnezeu
m-a luat în brațe,
trupul mi l-a-nmiresmat,
peste pleoape mi-a pus rouă,
roua
Lui să-mi fie scut,
liliac mi-a pus în suflet,
doină dalbă mi-a cântat,
mi-a spus să rămân copil
și
mi-a dat al Lui sărut.
Silvia Urlih 17.07.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu