Sunt seri
în care-n palme strâng
secunda timpului ce-a stat,
înnod momentele în ore
și
serile le strâng la piept,
aș vrea să țin minutu-n loc
dar ora
pare c-a secat,
încerc să leg secundele,
dar timpu-mi spune
să aștept.
S-a adunat pământu-n mine..
m-a aruncat valul
pe mal ,
bucatele de
lut nedres îmi dau căldură
și
mă leagă,
cu stânca-n
piept
și vântu-n
gând
mă furișez spre
un
normal,
și iar alerg
și mă dezleg,
iar ziua-mi
pare-așa de dragă.
Cu
marea-n
sufletul meu crud
mă leg
să fiu
vestala serii,
izvorul vieții
să-l revărs
peste
câmpiile din mare,
mă leg
să fiu
nisipul verde
și
lumânarea
primăverii,
să fiu
coroana brazilor
când munții pleacă
la culcare.
Silvia Urlih 24.07.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu