În pântecul visării m-ai purtat,
m-ai înfășat în mantiile serii,
din mare,
scoici
și alge
tu m-ai modelat
și m-ai sădit pământ
să crească-n mine
merii.
M-ai ghemuit în palma visului
uscat,
să fiu măr ofilit,
un măr
fără de soi,
din mine ai mușcat
să fiu păcat,
și
m-ai trimis din nou în
scoica din trifoi.
Sângele meu
îți colorează crudul buzei,
din carnea mea
ți-ai ostoit dorința,
m-ai aruncat la marginea peluzei
să-mi fie dor,
să doară
neputința.
M-ai înecat în seri
fără-nserat,
m-ai rezidit în nopți
scăldate-n fiere,
ai ars miezul iubirii
și
ai sigilat
ferestrele
din scoică,
răspunsul
dintre ere.
Silvia Urlih 20.07.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu