sâmbătă, 26 iulie 2014

UN TREN… O GARĂ ȘI UN LOC- Silvia Urlih




Un tren…
o gară…
multe-amintiri stânse-n bagaj…
te uiți în stânga și în dreapta,
dar…
gara nu o mai zărești,
un gând…
un suflet…
o cărare…
un gol imens…
nu ai curaj…
un zâmbet cald te însoțește dintre pășunile cerești.

Trece un tren
și încă unul,
vagonul tău pare-a fi
 gol,
acarul stă cu faru-n mână,
îți face semn
să te grăbești,
te-așteaptă-un drum,
dar e prea drept,
iar tu preferi să-i dac ocol…
cu rădăcina nu te-mpaci…
îți cauți locul…
unde ești ?!

Unde e gara ce te-așteaptă,
Unde-i „amin”ul pământesc?
Unde ți-e sufletul ,
 dar trupul,
unde ți-e glasul stins de foc ?
De ce tot cauți prin cenușă,
de ce nu vezi colțul ceresc
care te-așteaptă
cu iertare,
cu flori de dafin
și
cu-n loc ?
Silvia Urlih 26.04.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu