Un tren…
o gară…
multe-amintiri
stânse-n bagaj…
te uiți în
stânga și în dreapta,
dar…
gara nu o
mai zărești,
un gând…
un suflet…
o cărare…
un gol imens…
nu ai curaj…
un zâmbet
cald te însoțește dintre pășunile cerești.
Trece un tren
și încă
unul,
vagonul tău
pare-a fi
gol,
acarul stă
cu faru-n mână,
îți face
semn
să te
grăbești,
te-așteaptă-un
drum,
dar e prea
drept,
iar tu
preferi să-i dac ocol…
cu rădăcina
nu te-mpaci…
îți cauți
locul…
unde ești ?!
Unde e gara
ce te-așteaptă,
Unde-i „amin”ul
pământesc?
Unde ți-e
sufletul ,
dar trupul,
unde ți-e
glasul stins de foc ?
De ce tot
cauți prin cenușă,
de ce nu
vezi colțul ceresc
care te-așteaptă
cu iertare,
cu flori de
dafin
și
cu-n loc ?
Silvia Urlih 26.04.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu