OCHII MEI- Silvia Urlih

Ochii mei ,

văpăi albastre

rupte dintr-un

 nod

de cer,

caută întrebători,

sâmburele

printre lacuri,

îl găsește într-un colț,

rătăcit,

uitat,

stingher

și-l provoacă din privire

 să-i prezinte

altor veacuri.

Ochii mei,

săgeți înfipte între strugurii

din vii,

vor

să-și doarmă alintarea în altarul

templului,

vor

puterea gerului,

cântecul din veșnicii ,

vor

atingerea ascunsă în marama

vântului .

Ochii mei,

lumină spartă,

două oaze în steril,

mituiesc pădurea verde

să le fie giuvaier,

nu mai vor

pustiu,

nici stepă,

nici privirea din exil,

vor

albastrul macului,

vor

bucata lor

de cer.

Silvia Urlih 26.07.2014