Mă cheamă marea ,
mă strigă
de pe deal,
ar vrea să mă desfete
cu valul
dintre valuri,
vrea
să îmi dăruiască izvorul ei natal,
la gât să-mi pună perle
să mi le facă
maluri.
Freamătul ei îmi spune
să mă-ncunun
cu-apusul,
timpul să mă-nsoțească
să-mi fie rădăcină,
ar vrea să mă sărute,
să îi aud nespusul,
să-mi dea liniștea ei,
să îmi fiu far,
lumină.
Mă cheamă înserarea
să-i fiu mireasă
mării,
să cresc precum un munte
să-mi fac din el
secundă,
să simt cum mi se scurge în trup
dulceața sării,
să nu mă mai împiedic
că-i ultima mea
rundă.
Silvia Urlih 31.07.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu