Pe
malul apei
mă așteaptă
tristă
a mea casă…
e singură,
e goală,
e pustie,
mă-ntorc la
ea
să-mi pun
dorul pe masă,
să-i spun că
n-am murit,
încă trăiesc
și-s vie.
Pereții ei
m-așteaptă
să îmi spună
că
lacrimile
mele-s între ziduri ,
c-au strâns
în ei
și
încă mai
adună
cărări
și drumuri
și alei
și-amurguri.
Pe malul
apei plânge-o casă
ninsă,
ferestrele-s
închise cu umbrele
din seară,
pe masă
mă așteaptă
foaia mea
nescrisă,
să scriu
că sunt în casă,
că
nu sunt pe
afară.
Pe malul
apei
mă
așteaptă-un vis,
un vis
care-a
crezut că a murit ,
e tot acolo,
mă așteaptă
și
ușa mi-a deschis,
să-mi spună
că pereții
în alb
și-a
zugrăvit.
Mă-ntorc la
casa mea
să-i spun
că nu mi-e
frică,
că n-am
uitat-o
dar
altul
mi-este drumul,
c-o voi
împodobi cu flori de levănțică,
și
o s-o iau cu
mine,
să-i simt
mereu
parfumul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu