TĂCEREA POMULUI- Silvia Urlih

Știi

cum se înalț-un munte

într-un suflet ne-mpăcat ,

cum

te cațeri fără palme

și

te zgârii de ciulini,

cum

te aperi de-ntuneric

cu lumina din cerdac,

și cum

te-mpânzesc tăciunii

fără-a ști

că nu sunt

spini ?

Simți

cum crește-n tine valea

și

un deal fără-nălțime ,

cum

se prăvălesc toți norii

peste chipu-ți încruntat,

cum

se zbat în tine doruri

fără-a ști să se exprime,

și cum

plâng codrii cu tine

când

ești singur,

deprimat ?

Vezi

cum te afunzi în grâne

fără-a ști

că-i un păcat ,

cum

culegi fără să guști

frumusețea omului,

cum

te aperi de minciună

și

de câmpul nearat,

și cum

poți vorbi în șoaptă

cu

tăcerea pomului ?

Silvia Urlih  25.07.2014