ZĂLOGUL TOAMNEI - Silvia Urlih

Tăișul nopții te-a-ndemnat

să fii

zălogul toamnei mele,

să scuturi frunze de mesteacăn

pe trupul încă

desfrunzit,

dar ai rămas încătușat

în cușca vremurilor

grele,

să fii

casapul blestemat din timpuri negre revenit.

Căința gândului stingher

cu dor de Evă despletită,

te-a alungat

din parcul verii

și

te-a plantat din nou

în glastră,

te-ai aliat cu neagra lună ,

dar…

ea era nepregătită,

să rupi hotarul ce lega,

dorința ta,

de noaptea

noastră.

Din cuibul nostru te-ai desprins

și

ai fugit cu-al tău

blestem,

te-ai înfrățit cu depărtarea

și

ți-ai legat zăgazul vieții,

ți-ai semănat singurătatea

și

ți-ai făcut zilele

ghem,

eu

am rămas cu dimineața

împachetată-n

dimineți.

Silvia Urlih 22.07.2014