CEA DE ACUM - Silvia Urlih

Îmi place noaptea-n care mă pierd

în visul visului,

îmi place…

de fapt,

îmi plac,

îmi plac nopțile în care dorm,

dar nu dorm,

visez,

dar nu visez,

îmi plac nopțile în care

plutesc între două dimensiuni,

cea de aici și

cea de dincolo de nori.

Sunt nopţi în care misterul

aduce în voalul lui magie,

o magie în care

se-ntorc iubirile

și faptele

și fericirile

ce-au fost,

în care

colind cărările din crâng

în vis
sau în gând.

Sunt nopţi în care

îmi cern amintirile.

Stau înghisă în cutia gândului,

trag draperia peste pleoape

și

despachetez

dulci amintiri.

Aș vrea să nu îmi fie vis…

aș vrea…

de fapt,

de ce aș vrea să mă întorc în trecut ?

De ce aș vrea

să retrăiesc unele momente din trecut?

De ce ?!

Pentru că ele îmi sunt istorie,

pentru că ele,

trăirile de atunci,

m-au ajutat să devin

cea de azi.

Am fost un fluture

care și-a cărat piatra de moară,

dar,

nu și-a pierdut aripile,

chiar dacă uneori

și-a pierdut în îngenunchere

curcubeul.

Am trăit,

am învins sau am pierdut,

dar,

astăzi sunt cea de azi, 
nu cea de ieri,

și poate,

nici cea de mâine.

Dacă nu m-aș fi împiedicat,

nu aș fi avut motiv

să mă ridic,

dacă

nu mi-aș fi cărat stânca,

nu aș fi devenit

cea de acum..

Silvia Urlih - 10.09.2017