Mi-am pus
sufletul la adăpost, într-un glob de cristal
unde,
dacă îl miști,
ninge cu fulgi
de soare,
sau plouă cu
picuri de lumina timpului,
unde gândurile
și simțirile
îmi sunt
libere să viseze ce vor.
După doar câțiva
ani, am ieșit din cristal.
Cât timp am
fost ieșită,
mi-am contopit
pașii
în noroaiele
lăsate
de alții,
mi-am lovit
speranțele
de stâncile
plantate de
urâțenia lumii.
Mi-am fugărit
visele
și m-am
împiedicat
de răul
și minciuna
din oameni,
m-am pierdut
de urma pasului meu,
m-am pierdut
de mine.
Sufletul
mi-a fost
mereu bine pus la păstrare
în globul de
cristal,
în primul meu
pas prin lumea asta,
pe care
eu o numesc
simplu :
iad.
M-am rătăcit
în iad,
dar am găsit
raza
care mă va
duce din nou în raiul
de dincolo de
nori.
Mi-am pus sufletul,
încă de la născare,
într-un bulb de
cristal.
Aștept ca ceea
ce trăiesc în bulb, să renască și în afara lui.
Silvia Urlih - 18.09.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu