Grăunțe de diamant
cad
în ploi din lacuri,
se adună din adâncuri
să-mi spele născutul,
mi-am croit drum printre morți,
m-am rănit
de cioburi,
tălpile le-am oblojit
și-am ascuns
tăcutul.
Am găsit scara
spre vis
-malul meu din mine-
umbra râului a plâns
râul
m-a
durut,
mă aplec sfioasă,
visu-n corzi mă ține,
umbra sufletului meu
și-a cerut
tribut.
Umbra ți-e vizibilă doar în lumina
lumânării aprinsă de puritatea sufletului.
Silvia Urlih - 01.09.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu