ÎMI CÂNTĂ PLOAIA AMARUL EI - Silvia Urlih

Ascult cum plouă…

ploaia…

ce muzică cerească îmi cântă !

Îmi cântă divin,

și-mi spune

că-și varsă amarul strâns de lacrimile lumii,

în fântâna ei.

Îmi cântă ploaia,

și-mi spune că

strânge în plânsul ei

durerea umanității.

Ar vrea

să se prelingă

pe geamul ferestrei mele prin care văd lumină,

ar vrea

să-și goleacă amarul

în fântâna mea,

 în care am pus

cu greu

fericiri.

Ar vrea să o ajut,

să o las să-și golească măcar o secundă

plânsul

în fântâna mea.

Iartă-mă ploaie,

dar, nu te las

să-mi mânjești geamul cu

amarul strâns de tine…

am și eu

ploaia mea amară,

pe care o las să se reverse în fântâna

din miezul pământului.

Nici o ploaie amară

nu poate murdări cu urâciunea lumii

geamul sufletului

păzit de flori zâmbitoare.

Nici o ploaie și nici un taifun

nu te poate dezrădăcina

dacă ai încredere în tine

și în

Dumnezeu tău.

Silvia Urlih 19.09.2017