Cu
toamna-n păr
și
primăvara-n suflet,
cu
ghiocei la tâmple
și maci
albaștri
în
privire,
cu
rochie de floare
și
încălțări
din
stele,
aștept
ca iarna să îmi spună :
deschide
ușa,
pășește,
nu e
nălucire.
În
glasul
păsărilor lumii,
își
face loc și plânsul meu,
plânsul
mi-l ia
cocoru-n zbor
și îl
ascunde
într-o
floare,
floarea
se-adapă-n lăcrimări
și
înflorește-n
stufăriș,
aștept
ca iarna să-nflorească,
pășesc
în floare
pe
furș.
Pășesc cu
sfială spre iarna vieții mele.
Pașii mă
duc spre marea adormire.
Să mă bucur
?
Să mă întristez?
Pășesc zâmbind .
Pășesc spre
iarnă.
Iau viața
așa cum e ea.
Silvia Urlih 17.09.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu