NU MAI VREAU SĂ-ȚI FIU COVOR - Silvia Urlih

Îmi înflorea gândul,

când gândul tău

îl auzea pe-al meu,

uitam de mine,

când îmi spuneai

că vrei să uiți de tine,

mă pierdeam sub pașii tăi,

uitând de pașii mei,

uitam de amintirile mele,

când îmi spuneai că vrei

să-ți ștergi amintirile.

M-am pierdut

sub regretele tale,

sub promisiunile tale,

te-am crezut și…

am uitat de mine,

am uitat să mai pășesc,

m-am rătăcit de drumul

meu.

Cu fiecare cuvânt și gest de-al tău,

muream încet,

fără lacrimi,

până când,

sufletul mi s-a răzvrătit

și a început să plângă,

vorbind în hotote…

plânsul meu,

te implora să nu mă mai uiți,

 strivită,

sub pașii tăi.

Mi-am auzit sufletul implorându-te

să mă lași

să pășesc singură…

nu m-ai auzit și atunci,

am decis.

Gata!

Pașii mei pot fi mai siguri,

 fără tine.

Rămâi tu

cu promisiunile pe care nu le-ai înfăptuit

și cu nopțile albe

pe care mi le-ai oferit.

Nu mai vreau să-ți fiu covor,

nu mai vreau să-ți fiu preșul

peste care

pașii tăi

să calce

fără milă.

Vreau să văd

și să simt,

urma pașilor mei,

nu ai tăi.

Silvia Urlih - 17.09.2017