Vezi,
prin ochi mi se perindă două
imense lacuri,
iar
frunzele pădurii îmi desenază
chipul,
mă-mbracă-n toamnă toamna
cu vara ce-a trecut,
îmi cresc la tâmple struguri,
mă cheamă iar
amurgul.
Vezi ,
din palme izvorăște sângele stors
din floare,
obrajii-mi sunt brăzdați de prune
aguride,
mă întomnește toamna,
mă cheamă
spre înalturi,
mi-arată că apusu-i lângă mine,
că ziua-i pe
sfârșite.
Vezi,
trupu-mi ofilește
precum se-apleacă vara,
ce ieri era tot verde,
astăzi
e brun-gălbui,
m-ademenește toamna
să mai dormim
o toamnă,
pe masă-mi pune fructe…
două albe gutui.
Vezi,
buzele-ți șoptesc, că toamna nu e toamnă,
buzele-ți șoptesc, că toamna nu e toamnă,
că primăvara vieții o porți mereu cu tine,
că vijelia vieții spre tine te îndeamnă,
că tinerețea ta din tine tot revine.
Să nu te înfricoșeze toamna vieții. E
bogată !
Silvia Urlih 02.09.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu