SORTITUL SORȚII - Silvia Urlih

Îmi plouă teii mei în gând cu mugurii copilăriei,

mireasma florilor albastre mă-mbată-n toamnă a beție,

cu ochi închiși mă învârtesc în cercul verde-a nostalgiei,

mă uit tăcută în oglindă…sunt eu ?! Cine să fie ??!

Am fost

un fluture în zbor,

am fost

o aripă de vânt ce-n vânt s-a înfrățit

cu norii,

am fost

șnur firav, ce a țesut cu roua lacrimii

un covor

pictat cu viață,

am fost

grăunte ce-a picurat din

clepsidra orelor.

Sunt pământ

căzut din stele,

scuturat de poala nopţii,
sunt copil

desenat de nori,

sunt crescută de luna d-albă,

alăptată la sânu-i moale

cu lumină călătoare,

sunt iedera

învelită cu voalul zilei,

înfășată în

cărări de vise.

Sunt copilul care-am fost,

sunt ce-am fost…

sortitul sorții.

Silvia Urlih 29.09.2017