Am întors spatele
oglinzii,
pentru că
nu mai vreau să văd ce
văd.
Vâd chipul unei femei
care nu mai vrea să-și
ascundă zâmbetul
în spatele măștii,
care vrea să nu-și mai
inspire expirația.
Nu mai vreau să văd un
chip
care suferă
pentru durerea omenirii,
nu mai vreau ca,
atunci când ies din casă
să-mi șterg rujul.
Nu mai vreau
să văd o femeie tristă
căreia îi plâng ochii
fără a plânge.
Nu mai vreau
să văd o femeie care
nu mai știe ce vrea
de la urgisita asta de
viață.
Nu mai vreau
să văd o femeie care-și
vrea viața înapoi.
Vreau să văd iar femeia
veselă
cu planuri de viitor,
fără tristețe în ochi,
și fără să-i mai plângă ochii fără să plângă.
Trăiesc cu speranța
că va trece și pandemia
asta
și că-mi voi privi iar privirea
în ochi.
Silvia Urlih - 20.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu